
Fostul secretar de stat al administrației lui George W. Bush, Condoleezza Rice, a fost primită vineri după-amiază, la Casa Albă, de președintele Barack Obama.
Președintele democrat Obama și Condoleezza Rice – care a condus diplomația administrației conservatoare a lui Bush – au o "relație cordială", potrivit unui oficial de la Casa Albă. În timpul întrevederii de vineri, cei doi au discutat despre o serie de probleme de politică externă. Întâlnirea a avut loc pentru că s-a întâmplat ca Rice să fie la Washington, a precizat un purtător de cuvânt al Casei Albe.
Rice este prima femeie afroamericană care a ajuns într-o poziție atât de importantă în cadrul administrației americane. La rândul său, președintele Obama este prima persoană afroamericană care a ajuns la conducerea Statelor Unite. Miercuri, ea îi luase apărarea lui Obama în fața unuia dintre radicalii Partidului Republican, fostul speaker al Camerei Reprezentanților Newt Gingrich. Acesta afirmase luna trecută că Obama vede Statele Unite din punctul de vedere al unui "anticolonialist" kenyan al anilor '50. Într-un interviu la MSNBS, Rice a spus că aceste afirmații sunt extreme și nu ajută la ridicarea nivelului dezbaterii politice interne.
Rice a condus diplomația americană din 2005 până în 2009, în cel de-al doilea mandat al președintelui republican George W. Bush. În vârstă de 55 de ani, Rice s-a întors ca profesor la Universitatea Stanford, din California, după ce a plecat de la Departamentul de Stat. În prezent, își promovează o nouă carte autobiografică, despre oamenii care i-au marcat viața și despre drumul ei către Casa Albă.Înainte de a conduce diplomația lui Bush, Rice a fost consilierul acestuia pe probleme de securitate națională. Actualul consilier de securitate națională a lui Obama, James Jones, tocmai și-a dat demisia săptămâna trecută. În locul lui a fost numit un adjunct, însă cu titlu interimar.
Specialistă în relațiile cu Uniunea Sovietică și în fostul spațiu est-european, Rice nu s-a sfiit să critice Moscova în timpul mandatului ei din administrația Bush. Întâlnirea cu președintele Obama are loc cu o lună înainte de summitul NATO de la Lisabona, care trebuie să adopte un nou concept strategic al Alianței și care ar urma să propună Rusiei participarea la scutul antirachetă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















