
Fondul Monetar Internațional critică în termeni duri, prin vocea reprezentantulului rezidențial pentru România și Bulgaria, eșecul privatizării CFR Marfă.
Guillermo Tolosa este de părere că acest eșec va afecta reputația României în comunitatea investitorilor.
„Ultimele noutăți reprezintă un regres foarte dezamăgitor în acest proces. Este încă devreme să tragem concluzii definitive (n.r. referitoare la cine și unde a greșit în derularea acestei proceduri). O analiză atentă trebuie să se desfășoare astfel încât lecțiile să fie învățate pentru acțiunile viitoare. Acest regres va afecta perspectivele unei îmbunătățiri rapide în sector și, în sens mai larg, reputația României în comunitatea investitorilor”, a declarat oficialul FMI pentru ziarul Bursa.
Guillermo Tolosa a mai declarat că FMI va sprijini angajamentul autorităților române luat în vederea îndeplinirii obiectivului de privatizare a companiei CFR Marfă.
Convenită cu Fondul Monetar Internațional, privatizarea CFR Marfă s-a terminat printr-un eșec, după ce niciuna dintre părți nu și-a îndeplinit obligațiile până la termenul limită prevăzut în Hotărârea de Guvern care reglementa procedura.
Ministerul Transporturilor nu a obținut acordul de la șapte din cele 12 bănci care au creanțe de încasat de la compania de stat, iar Grup Feroviar Român (GFR), câștigătorul licitației de vânzare a 51% din acțiunile CFR Marfă, nu a depus întreaga sumă în cele 60 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















