Home Actualitate Peste 15 milioane de pachete de țigări confiscate în primele 10 luni

Peste 15 milioane de pachete de țigări confiscate în primele 10 luni

DISTRIBUIŢI

Peste 15 milioane de pachete de țigări au fost confiscate de polițiști în primele zece luni din 2010, respectiv cu aproape 30 la sută mai mult decât cantitatea totală confiscată pe tot parcursul anului trecut, se arată în bilanțul întocmit de Ministerul Administrației și Internelor. Astfel, în cadrul acțiunilor comune de combatere a contrabandei cu țigarete desfășurate de efectivele MAI, în ultima săptămână (25-31 octombrie a.c.) au fost confiscate 7.928.930 de țigarete (396.447 de pachete). Cea mai mare parte a acestora, adică 3.073.110 țigarete, a fost descoperită în mijloacele de transport, restul fiind indisponibilizate în urma acțiunilor desfășurate în piețe/târguri, a perchezițiilor domiciliare și a controalelor în magazinele duty free. În primele zece luni au fost aplicate 602 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 737.320 de lei, iar prejudiciul cauzat, de la data intrării în vigoare a OUG nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale – respectiv 23 iunie 2010 -, în urma activităților ilicite cu produse din tutun a fost de 22.866.340 de lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.