Președintele Sloveniei, Danilo Turk, a declarat ieri că, dacă România îndeplinește criteriile tehnice de aderare la Spațiul Schengen, atunci accesul ar trebui să aibă loc în martie 2011.
„Politica noastră este ca Spațiul Schengen să se lărgească. Noi am dori ca România să devină cât mai curând membră a acestui spațiu. Există criterii care trebuie îndeplinite și soluții tehnice care trebuie să fie corespunzătoare. Spațiul Schengen necesită controale stricte și nu văd motive pentru care acest proces să se amâne. Sunt criterii tehnice care trebuie îndeplinite și acestea sunt cunoscute. Acesta este punctul de vedere general al Sloveniei și al meu, personal, ca România să aibă acces în Spațiul Schengen în martie anul viitor, dar, sigur, deciziile depind foarte mult de realizarea condițiilor tehnice“, a afirmat Danilo Turk.
Președintele Traian Băsescu a făcut ieri o vizită oficială în Slovenia. El a fost primit, la Castelul BRDO, de omologul său sloven, Danilo Turk, în cadrul unei ceremonii oficiale, cu onoruri militare. Cei doi șefi de stat au avut convorbiri tête-à-tête, după care au luat parte la convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor două delegații.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















