Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, la propunerea Ministerului Justiției, hotărârea de guvern de modificare a Regulamentului de aplicare a legii privind executarea pedepselor, care dă posibilitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor să externalizeze unele servicii, potrivit MJ.
Sursa citată precizează că modificarea Hotărârii Guvernului nr.1897/2006 privește posibilitatea ca Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) să externalizeze unele servicii, dar și asigurarea dreptului la informare pentru persoanele private de libertate, prin obligativitatea existenței unui exemplar al regulamentului de ordine interioară în fiecare cameră de deținere. O altă prevedere a HG se referă la asigurarea a cel puțin două zile consecutive de repaus pe săptămână pentru persoanele private de libertate care muncesc, precum și la asigurarea a minimum un medic de medicină generală sau medic de familie la nivelul fiecărui sector medical al locului de deținere. Totodată, noile reglementări prevăd interzicerea deținerii și folosirii altor dispozitive de comunicare la distanță, pe lângă telefoanele mobile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















