Pe scena Operei Nationale, ansamblul Teatrului de Balet -Oleg Danovski- din Constanta a prezentat, in premiera absoluta, spectacolul care, sub titlul -Missa prophana-, se doreste, in coregrafia imaginata de Sergiu Anghel, -o incercare de punere in acord a doua universuri considerate ireconciliabile de-a lungul unei intregi istorii – a sacrului si a profanului-. Inspirat de -Missa Criolla-, compusa de Ariel Ramirez – o muzica agreabila, punctata de accente dramatice si momente de seninatate si reculegere ce alterneaza, poate surprinzator, dar cu siguranta intr-o maniera neconventionala, cu dansuri specific sud-americane, cu ecouri de tango sau flamengo, determinand dezlantuiri temperamentale in demersul coregrafic bine sustinut de tinerele din ansamblu (evoluand, in parte, si in partituri solistice expresive), in prim-plan aflandu-se insa Cristian Tarcea si Aliss Tarcea, a caror plasticitate corporala concretizeaza pregnant sugestiile dorite de Sergiu Anghel. Intentia de a crea o punte intre sacru si profan, incercand sa confere sacralitate gesturilor simple, umane, aducand totodata firescul in apropierea de divin, a determinat transformarea titlului initial al lucrarii muzicale in -Missa prophana-, paradoxul continut in aceasta -formula- reunind insa esenta reperelor dorite de coregraf.
Urmarind si un aspect ecumenic declarat, Sergiu Anghel a incadrat muzica autorului argentinian cu piese de structura bizantina interpretate de Corul Madrigal, printre care si -Hristos a inviat din morti- cantat in limba greaca, iar in final, in romana. Vesmantul in alb si negru, amintind de costumul romanesc traditional, in contrast cu rochiile si lumina predominant rosie care confera forta de sugestie baletului propriu-zis (scenografia Maria Petra Radulescu), precum si textul citit de catre actorul Ion Caramitru dintr-o imensa Biblie ferecata in aur, realizeaza un contrast interesant in sine, dar nu foarte sudat cu sectiunea centrala, cea mai ampla de altfel.
Spectacolul oferit de ansamblul constantean in acea seara, fiind destinat strangerii de fonduri pentru Clinica de cardiologie a Spitalului Coltea, in organizarea Fundatiei Ars XXI – Grupul Solidaritatea Culturala Romana, in cadrul programului lansat sub genericul -Cultura pentru sanatate-, nu s-a adresat unui public avizat, obisnuit si cunoscator al lumii muzicale sau coregrafice, in sala aflandu-se in primul rand sponsorii acestei manifestari si potentiali donatori dornici sa sustina proiectul, astfel incat programul de sala – foarte elegant de altfel – ar fi trebuit sa contina cateva informatii referitoare la cele ce se petreceau pe scena. Din pacate, s-au creat, involuntar, confuzii sau macar nelamuriri, pentru ca, spre exemplu, se mentiona ca maestrul Marin Constantin (a carui prezentare este inclusa, de altfel, in program) va conduce Corul Madrigal, dar in fosa a aparut Stelian Bonifaciu, membru fondator al formatiei, pentru a dirija piesele interpretate de colegii sai aflati pe scena. De asemenea, s-a anuntat ca muzica va fi cantata live, dar… Missa era inregistrata pe CD (evident, fara sa stim cine sunt interpretii). In treacat fie spus, la conferinta de presa (mult mediatizata) s-a subliniat ca insusi compozitorul Ariel Ramirez va sosi la Bucuresti pentru a participa la premiera baletului conceput pe muzica sa, urmand sa primeasca si o distinctie din partea ministrului culturii, dar… se pare ca intentia a ramas doar in proiect. Amuzant a fost faptul ca, la final, pe scena a urcat dr. Bruckenthal, directorul Spitalului Coltea, cei din sala intrebandu-se, pana a fi prezentat, daca nu cumva este… compozitorul.
Nu stim in ce masura printre spectatori s-au aflat si medici, dar cu siguranta ministrul Razvan Theodorescu si directorul Operei Nationale, tenorul Ludovic Spiess, au stat alaturi in loja, primind, din partea organizatorilor, multumiri repetate pentru generozitatea cu care au sprijinit proiectul acelui spectacol care, fara indoiala, a demonstrat valoarea ansamblului teatrului constantean, a propus o idee aparte (dar se pare ca noi am ramas marcati de amintirea spectacolelor de poezie si muzica de pe vremuri…), aducand, ca si in precedenta productie cu -Furtuna- dupa Shakespeare (mult mai densa si sugestiva in plan coregrafic), textul vorbit alaturi de muzica si dans, precum si nume importante ale scenei romanesti, a caror contributie s-a specificat a fi benevola intru sprijinirea unei cauze umanitare.
Premiera constanteana a acestui balet a avut loc in 5 iunie, dar, dupa cum s-a mentionat in conferinta de presa, atat Corul Madrigal, cat si actorul Ion Caramitru au participat doar la reprezentatia de la Bucuresti, data in beneficiul Clinicii Coltea, astfel incat publicul Teatrului -Oleg Danovski- a aplaudat doar -Missa prophana-, fara -prolog- si -epilog-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















