Home Economic-Financiar Piața materialelor de construcții – în regres

Piața materialelor de construcții – în regres

DISTRIBUIŢI

Piața materialelor de construcții va scădea în acest an cu 15% și ar putea consemna un regres de 1,5-2,5% anul viitor, a declarat ieri, într-o conferință de presă, președintele Asociației Producătorilor de Materiale de Construcții din Romånia (APMCR), Claudiu Georgescu.
Anul trecut, declinul acestui sector a fost de 28% față de 2008.
Potrivit sursei citate, faptul că sectorul produselor pentru construcții deservește în principal piața internă, exportul avånd o pondere scăzută, a făcut ca în ultimii doi ani acest domeniu să nu poată compensa scăderea internă și a pierdut peste 30% din angajați.
„În 2009 și o parte din 2010 a existat un război acerb pe piață din punctul de vedere al prețurilor și al calității“, a afirmat reprezentantul asociației.
Printre factorii care au influențat negativ evoluția pieței se numără criza economică, lipsa investițiilor statului sau private dar și disfuncționalități legislative, susține Georgescu.
În aceste condiții, pentru ca piața să se revigoreze este nevoie de investiții, de un cadru legislativ adecvat, de cooperarea între mediul privat și de stat precum și de elaborarea unei strategii sustenabile în domeniul construcțiilor.
Șeful APMCR a afirmat că piața materialelor a fost susținută în acest an în special de lucrările de reparații, iar în absența livrărilor pentru proiectele de reconstrucție în urma inundațiilor din zona Moldovei piața ar fi scăzut și mai mult.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.