
Noile măsuri fiscale anunțate de Guvern vor duce la sărăcirea populației, care va suporta povara scumpirilor, și vor afecta investițiile și afacerile retailerilor, iar în final efectul va fi invers decât cel scontat, încasările la buget urmând să scadă, potrivit Asociației Marilor Rețele Comerciale.
Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) arată, de asemenea, că practica Guvernului de a schimba regulile jocului fără consultarea mediului de afaceri afectează în mod considerabil atractivitatea mediului de afaceri românesc și reprezintă un puternic semnal de descurajare a investițiilor.
"Lărgirea artificială și nejustificată a bazei de taxare nu stimulează funcționarea economiei ci, dimpotrivă, încurajează evaziunea în detrimentul jucătorilor corecți, care plătesc taxele și respectă legea în România. Reluăm cu această ocazie o solicitare mai veche a AMRCR pentru Guvern, aceea de reducere generală a TVA, măsură care va stimula în mod real consumul și va avea un impact pozitiv asupra bugetului", a declarat într-un comunicat directorul executiv al AMRCR, Delia Nica.
Guvernul se așteaptă să încaseze anul viitor aproape 5 miliarde lei din noile impozite, schimbarea regimului de impunere pentru întreprinderile mici și mijlocii, modificarea modului de calcul al accizelor, creșterea salariului minim brut pe economie și extinderea bazei de calcul a contribuțiilor de sănătate.
Totalul încasărilor care vor fi astfel atrase de Guvern se ridică la 4,96 miliarde lei, din care cea mai mare sumă, de 4 miliarde lei, va fi colectată din stabilirea unui mod de calcul al accizelor în lei, actualizat cu inflația (ceea ce va aduce un plus de venituri de 1,1 miliarde lei), interzicerea practicării vânzărilor cu prime la produsele accizabile tutun și alcool (246 milioane lei), creșterea accizelor la benzină (810 milioane lei), la motorină (1,8 miliarde lei) și petrol lampant-kerosen (1,6 milioane lei), se arată într-un document oficial.
Aceste măsuri au fost anunțate săptămâna trecută de Mediafax, prin prezentarea unui proiect de modificare a Codului Fiscal.
Alte încasări vor fi colectate de Guvern ca efect al schimbării modului de impozitare a IMM-urilor (49,8 milioane lei), extinderii bazei de calcul a contribuțiilor sociale de sănătate pentru persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor (tot 49,8 milioane lei), introducerii impozitului pe construcții speciale (488 milioane lei) și creșterii salariului minim brut pe economie, cu o impozitare corespunzătoare (344 milioane lei). Guvernul a decis să majoreze anul viitor salariul minim brut de la 800 de lei la 900 de lei în două tranșe.
Toate aceste încasări au fost deja luate în calcul la elaborarea proiectului de buget pentru anul viitor.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















