
Statul elimină restricțiile impuse în prezent cetățenilor străini care vor să cumpere terenuri agricole, după 1 ianuarie, inclusiv obligația de a avea experiență în agricultură, dar păstrează prevederea privind dreptul de preempțiune al cetățenilor români, potrivit unui proiect de lege.
Guvernul renunțase recent la intenția de a limita la 100 de hectare suprafața de teren agricol pe care o poate deține o persoană fizică, cetățean român sau din alt stat UE, dar menținuse însă condițiile la cumpărare privind cunoștințele în domeniul agricol și perioada minimă de cinci ani de activitate în acest sector.
"?ê?£i aceste restricții au fost eliminate, menținându-se însă dreptul de preempțiune la achiziția terenurilor al coproprietarilor persoane fizice, arendașilor, vecinilor persoane fizice și a tinerilor cu vârste de până la 40 de ani care au activități agricole în localitatea în care se află respectivul teren agricol", au declarat agenției Mediafax surse din Ministerul Agriculturii.
Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de Lege privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole de către persoane fizice. Potrivit surselor citate, proiectul va fi discutat în ședința de Guvern de miercuri.
Totodată, Agenția Domeniilor Statului se transformă în Autoritatea pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare.
Potrivit surselor citate, Ministerul Agriculturii intenționează să introducă o taxă fixă pe care să o plătească vânzătorul la primărie, pentru gestionarea actelor și demersurilor de către funcționarii statului.
Dacă în termen de 30 de zile nu cumpără nimeni, terenul poate fi vândut cetățeanului străin.
Piața funciară va fi liberalizată la 1 ianuarie 2014, dată de la care și cetățenii străini pot cumpăra teren agricol în România. În prezent, străinii care vor să achiziționeze pământ în România trebuie să înființeze o firmă persoană juridică română.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















