Umbra crizei care plana deasupra parlamentului polonez pare sa fi adus principalele partide din legislativ din nou la masa negocierilor. Formatiunea conservatoare Lege si Justitie si liberalii din Platforma Civica au avut joi o intrevedere, considerata de catre multi analisti primul pas in vederea impacarii dintre cele doua partide si – poate – al formarii unei coalitii.
Inaintea alegerilor legislative din toamna anului trecut, cele doua partide si-au promis sa alcatuiasca impreuna coalitia de guvernare, insa neintelegerile ulterioare au provocat o ruptura intre aliati. Liberalii au trecut in opozitie, iar conservatorii au ramas la putere, fiind sustinuti de catre formatiuni populiste de extrema dreapta si stanga. Insa, la doar patru luni dupa scrutinul respectiv, discutiile pe marginea bugetului par sa fi adus parlamentul in pragul unei noi crize. Cadrul financiar ar fi trebuit sa fie supus votarii maine, dar conservatorii din Lege si Justitie au mai cerut un ragaz de 10 zile pentru a analiza amendamentele propuse. Opozitia a insistat insa ca programul initial sa fie respectat, acuzandu-i pe conservatori fie de faptul ca se tem de un esec la vot, fie de faptul ca si-ar dori organizarea de alegeri anticipate, bazandu-se pe scorurile bune obtinute in sondajele de opinie. Intr-adevar, daca bugetul nu va fi aprobat pana pe 19 februarie, va fi declansat un scrutin inainte de termen. Tensiunile puternice din parlament l-au determinat pe liderul conservatorilor, Jaroslaw Kaczynski, sa declare: -Trebuie sa gasim o solutie pentru problema asta. Fie se formeaza o coalitie decenta, fie vom avea alegeri anticipate-.
Nu se stie in ce masura intalnirea de joi dupa-amiaza dintre liderii celor doua partide a reusit sa puna bazele unei viitoare coalitii, a existat insa acord cel putin in privinta unui aspect: votul asupra bugetului a fost amanat pana pe 24 ianuarie. Cei doi presedinti au declarat, de asemenea, ca au lamurit multe aspecte neclarificate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















