Iata un lucru deosebit de interesant: Balzac isi oranduia intreaga sa constructie romanesca sub titlul generos si dantesc de Comedia umana. Peste doua veacuri si ceva, profesorul Eugen Simion, in prefata ultimei sale carti, Genurile biograficului, Bucuresti, Univers Enciclopedic, 2002, isi organizeaza intreg materialul despre fictiunea diaristica sub un singur numitor botezat cand scriitura intima, cand poetica spontaneitatii. Vieti lambrisate si montate in rama galben-pal a hartiei si intr-o parte, si in alta. Placere de a descoperi oameni si de a le citi continutul sertarelor interioare si acolo, si dincolo. Pe ici, pe colo, fireste pastrand proportiile, amprente ale singuratatii, curiozitate serioasa si disectie a marochinului existentei. De fapt, la ce proportii sa ne gandim, cand Balzac este desigur un geniu universal, iar profesorul Simion este totusi, aici in baierele literaturii romane, cel mai bun si aplicat critic literar al jumatatii de secol scursa dupa G. Calinescu?
Dar nu despre activitatea rece si dezvaluitoare a criticului voim a vorbi aici (chit ca Eugen Simion are fraza imbinata si captivanta mai abitir decat a unui scriitor!), ci despre meditatia gratioasa si deschisa in jurul memoriilor, biografiilor, eseului autobiografic. Profesorul include explicit in aceasta categorie toate cartile sale de teorie literara, toate paginile ce dezghioaca literatura pactului cu sine insusi, toata literatura de introspectie, inclusiv jurnalele proprii, francez si german. Astfel, Genurile biograficului continua un ciclu tematic inceput in 1977 prin Timpul trairii, timpul marturisirii, la care se adauga Intoarcerea autorului, Sfidarea retoricii si amplul vitraliu despre scriitura subiectiva Fictiunea jurnalului intim.
Ce este de fapt aceasta noua carte, Genurile biograficului? Intai de toate, o readucere in discutie a -binomului lui Proust-, un fel de ecuatie literara potrivit careia eul empiric este o simpla manta de ploaie pe care eul creator si-o dezbraca atunci cand patrunde in odaile operei. Chestie veche ce va ramane nerezolvata si veacul asta si va fi mereu inscrisa in manualele de literatura. Numai criticastrii si profesorii imbecili pot da verdicte, asa ca orice om cu scaun la cap – si Eugen Simion este asa ceva! – se fereste de fraze ultimative. Domnia sa constata, reda si subliniaza admirabil perdelele, tapiteriile, paravanele, draperiile de cuvinte in dosul carora se ascunde autorul. Totul cu o placere si cu o eleganta de anticar, de colectionar de obiecte si de temperaturi sufletesti. Apoi, un desen, o cronica, o descriere a catorva spatii memorialistice din perimetrul literelor romane sau al celor universale: sunt astfel adusi sub lupa Serban Cioculescu si Valeriu Cristea, Borges si Buzzati, Sorescu si G. Calinescu, Gide si Chagall, Radu Rosetti si Petre Pandrea, Saint-Beuve si Althusser, plus multi alti proprietari de culise -autofictionale- (vorba spusa in text in legatura cu o carte vorbita a lui Nichita Stanescu). Si nu in cele din urma, o addenda la marea carte despre jurnalul intim, o anexa delicata.
Intotdeauna am spus, si persist cu incapatanare, cum ca profesorul Simion este in substrat scriitor – scriitor fin, cu tonuri usoare, transparente in linia Hortensia -, in adstrat un meserias seducator al interpretarii panzei textuale in linia Faguet filtrata prin E. Lovinescu si in superstrat un subtire conaisseur de ornamentatii frantuzesti. Un deosebit de important anticar de iluzii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
