In principiu, Alianta Nord-Atlantica sustine ideea trimiterii in Republica Moldova a unei misiuni de mentinere a pacii, dar NATO nu va lansa o asemenea operatiune. Este una dintre concluziile recentelor discutii pe aceasta tema intre reprezentantii Aliantei si cei ai Uniunii Europene. Alta fiind ca inlocuirea actualelor -casti albastre- – de fapt trupe ruse – dislocate in Transnistria este iminenta. Ceea ce nu trebuie sa presupuna ignorarea intereselor Moscovei in regiune.
Potrivit agentiilor internationale de presa, Cei 15 si-a planificat sa deplaseze in teritoriile din stanga Nistrului un contingent de aproximativ 1.000 de oameni, inclusiv civili. Va fi suficient? Fara indoiala ca da, daca procesul de reglementare pasnica a conflictului dintre Chisinau si separatistii tiraspoleni isi va urma cursul firesc, fara alte hopuri si blocaje. O dorinta greu de indeplinit. Dar experienta a demonstrat ca diferendul transnistrean este imposibil de controlat, intorsaturile de situatie aparand pe neasteptate, efectul fiind, fireste, pe masura surprizei. De exemplu, precizarea de ieri a presedintelui Vladimir Voronin, conform caruia nu va exista control vamal intre cele doua maluri ale Nistrului, va fi, cu siguranta, sanctionata de liderul transnistrean, Igor Smirnov, care va mai inventa, probabil, ceva in calitate de sanctiuni economice impotriva Moldovei. Pana acum, el a lasat cateva sate vecine Transnistriei fara energie electrica si a inchis unele dintre conductele de alimentare cu gaze naturale. Doar nu degeaba i-a avertizat el pe moldoveni ca vor avea de suferit daca acorda tiraspolenilor deplina independenta si accepta mentinerea in continuare a fortelor ruse. Nu intamplator, presedintele comitetului pentru probleme de securitate al Celor 15, Maurizio Melani, preciza ca decizia definitiva a UE va tine cont de interesele Rusiei in Republica Moldova.
Mai mult, la Bruxelles au inceput sa circule zvonuri conform carora UE si Rusia vor conveni ca in Transnistria sa ramana circa 500 de militari rusi pentru a participa la misiunea de mentinere a pacii, care va avea plan operational unic. Cand va demara noua misiune, este o intrebare la care nimeni nu s-a grabit sa raspunda. In opinia comentatorilor occidentali, inainte de toate se impune ca subiectul sa fie atent analizat cu Moscova. In ultima instanta, se stie ca in spatele actiunilor separatistilor se afla Rusia. Cu alte cuvinte, un acord cu autoritatile de la Kremlin este esential pentru reusita, dar si pentru securitatea preconizatei operatiuni.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















