
Grupul transpartinic care a pus gând rău Agenției Națională pentru Integritate (ANI) vrea să dea din nou o lovitură prerogativelor acestei instituții incomode care nu îi lasă de ani de zile pe parlamentari să își facă de cap și să comită abuzuri după bunul plac. În acest sens, nu mai puțin de 13 parlamentari de la toate partidele, PSD, PNL, PDL, PPDD și UDMR au depus la începutul lunii decembrie un proiect de lege care ii scapă pe senatori și deputați de ochiul vigilent al ANI. Conform proiectului de lege pe care aceștia îl pregătesc, documentul prevede că incompatibilitățile și conflictele de interese sunt "cele stabilite exclusiv prin statutul deputaților și senatorilor", ceea ce înseamnă că ANI nu-i va mai putea ancheta pe aleși. Cu alte cuvinte, singura „socoteală” pe care ar mai putea să o dea parlamentarii în fața legii privind abuzurile pe care le comit ar putea fi legată doar de statutul parlamentarului care ar putea fi modificat mult mai ușor, între ei, pentru a nu mai avea bătăi de cap cu aceste incompatibilități. Tartorii acestui proiect, de altfel și cei mai vizați parlamentari pentru incompatibilități, sunt cei de la PSD. Grupul parlamentar al PSD a transmis pe 20 noiembrie un proiect de lege către Birourile reunite ale Senatului și Camerei Deputaților. Propunerea legislativă modifica nr 96/2006 privind Statutul senatorilor și deputaților. Din semnăturile care însoțesc proiectul de lege rezulta ca este susținut de toate partidele, întrucât apar semnăturile tuturor liderilor de grupuri parlamentare: deputatul Neacșu Marian (PSD), deputatul Bogdan Ciucă (PC), deputatul Mircea Toader (PDL), deputatul Mate Andras (UDMR), senatorul Dumitru Pelican (PC), senatorul George Scutaru (PNL), deputatul Daniel Fenechiu (PP-DD), senatorul Cristian Rădulescu (PDL), senatorul Ilie Sârbu (PSD), deputatul Varujan Pambuccian (minorități), senator Puiu Hașotti (PNL), senator Haralambie Vochițoiu (PP-DD), senator Marko Bela (UDMR). Unii dintre acești, în special cei de la UDMR, sunt vechi „clienți” ai ANI pe care au încercat în repetate rânduri să o sugrume după ce au fost găsiți cu probleme de incompatibilitate.
ANI, abuzată pe furiș de sărbători
Evident, totul ar urma să se facă pe repede-înainte, acum în luna decembrie când toată lumea este deja în atmosfera relaxată a sărbătorilor. Proiectul de lege a fost înregistrat la Parlament la începutul lunii decembrie și ar urma să fie dezbătut în procedură de urgență. „Sfera incompatibilităților, a conflictelor de interese, a interdicțiilor și a abaterilor disciplinare parlamentare, procedurile în materie disciplinară și aplicarea sancțiunilor sunt cele stabilite exclusiv prin cap. IV și XI din legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor”, precizează parlamentarii în expunerea de motive. În replică, ANI demontează cu argumente juridice inițiativă vădit tendențioasă a „aleșilor neamului”. „A accepta soluția nesancționării unei persoane care a încălcat regimul juridic privind incompatibilitățile în exercitarea unei funcții, ar conduce la consecința absurdă și inadmisibilă în același timp ca acea persoana să exercite un mandat în stare de incompatibilitate, stare constatată definitiv și irevocabil de instanță de judecată. (…) O eventuală adoptare a proiectului ar presupune o substituire a Agenției Naționale de Integritate de către Parlament, în materia verificării respectării regimului juridic privind conflictele de interese și incompatibilităților, conducând astfel la încălcarea principiului separației puterilor în stat”, scrie ANI în punctul său de vedere vizavi de acest proiect de lege.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















