Home Actualitate Lupu acuză PLDM de tergiversarea negocierilor privind formarea unei coaliții

Lupu acuză PLDM de tergiversarea negocierilor privind formarea unei coaliții

DISTRIBUIŢI

Liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, a declarat ieri, în cadrul unui briefing, că Partidul Liberal Democrat (PLDM) al premierului Vlad Filat este vinovat de tergiversarea negocierilor privind formarea unei coaliții de guvernare, relatează PRO TV Chișinău.
Marian Lupu a criticat dur PLDM și a declarat că partidul acesta se face vinovat de tergiversarea negocierilor privind formarea unei coaliții guvernamentale, în urma alegerilor din Republica Moldova, de la 28 noiembrie.
De asemenea, liderul PDM a acuzat membrii fostei alianțe de guvernare că ar fi exercitat presiuni enorme asupra Partidului Democrat.
Marian Lupu a subliniat că niciun fel de amenințări sau presiuni nu vor schimba poziția Partidului Democrat și că formațiunea condusă de el nu va susține sub nicio formă un sistem autoritar la guvernare.
El a declarat că „presiunile enorme“ asupra PDM în procesul de negocieri sunt exercitate prin intermediul presei, al unor ONG-uri sau lideri de opinie. „Ne simțim în drept să afirmăm că, grație acestor colegi (din fosta alianță de guvernare) au fost inițiate și continuă să se exercite presiuni enorme asupra poziției PDM în procesul de consultări, acestea operându-se prin intermediul presei, al unor ONG-uri, al unor lideri de opinie și al unor analiști politici“, a spus el.
„Regretăm faptul că, în această ordine de idei, s-a încercat înregimentarea în acest proces a reprezentanților unor structuri din exterior, scopul urmărit fiind acela de a impune PDM condiții care ar avantaja din start alte partide și ar lăsa în continuare PD fără pârghii suficiente pentru realizarea obiectivelor“, a adăugat Lupu.
Printre formele de presiune, el a menționat și manifestațiile de la Chișinău, dar și „metode foarte și foarte agresive“, concretizate prin amenințări la adresa membrilor PDM și a liderilor organizațiilor teritoriale ale partidului. El a adăugat că PDM se pronunță pentru luarea deciziilor într-o viitoare coaliție pe bază de consens, fiecare partener având și drept de veto.
Marian Lupu a dezmințit informațiile de presă conform cărora ar urma să plece marți la Moscova, afirmând că ele reprezintă „un element de dezinformare, de presiune, de agresiune“. „Plec în Germania, pe două-trei zile“, a spus el, adăugând că deplasarea nu are nicio legătură cu situația politică. „Plecarea are legătură cu oameni care îmi sunt foarte și foarte dragi“, a adăugat Lupu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.