Home Economic-Financiar Cartofii și ouăle, în topul produselor alimentare cu cele mai mari creșteri...

Cartofii și ouăle, în topul produselor alimentare cu cele mai mari creșteri de prețuri în noiembrie

DISTRIBUIŢI

Cartofii și ouăle au fost și în luna noiembrie produsele alimentare care s-au scumpit cel mai mult, la fel ca și în octombrie, cu 6,11%, respectiv cu 5,03%, în timp ce ieftiniri au fost înregistrate la citrice și fructe meridionale cu 8,29% și la fructe și conserve din fructe cu 3,98%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică.
De la începutul anului, cel mai mult s-au scumpit fasolea boabe cu 13,84%, cartofii cu 10,07%, în timp ce ouăle și pâinea s-au ieftinit cu 21,44%, respectiv cu 11,41%.
Per ansamblu, produsele alimentare s-au ieftinit cu 0,15% în noiembrie, iar de la începutul anului prețurile la alimente s-au redus cu 2,42%.
În noiembrie au mai fost consemnate creșteri de prețuri la fasolea boabe cu 2,16%, iar ieftiniri la ulei comestibil cu 1,37%. Zahărul, berea și carnea de pasăre au înregistrat, de asemenea, ieftiniri între 0,05% și 1,17%.
Pe de altă parte, tarifele mărfurilor nealimentare au crescut în noiembrie cu 0,06% și cu 3,46% de la începutul anului. La acest capitol, scumpiri au fost înregistrate la încălțămintea din piele cu 0,51%, energie termică — 0,37%, iar ieftiniri ușoare au fost doar la combustibili cu 0,12%.
De la începutul anului, cel mai mult s-au scumpit gazele naturale — 9,25%, energia electrică — 7,90% și cărțile, ziarele și reviste — 5,21%.
Tarifele la servicii s-au majorat cu 0,10% în noiembrie și cu 3,22% de la începutul anului. Creșteri ușoare au fost consemnate la serviciile de îngrijire medicală 0,23% și la cele din restaurante, cafenele și cantine — 0,26%, iar de la începutul anului, cel mai mult au crescut tarifele la apă, canal și salubritate, cu 11,96%, alte servicii — 5,88% și transportul urban — 4,04%.
Prețurile de consum au rămas relativ stabile în luna noiembrie 2013 față de luna precedentă, înregistrând o scădere ușoară de 0,01%, iar rata anuală a inflației, pe ultimele 12 luni, a coborât la 1,83%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică /INS/.
Rata medie lunară a inflației în cele 11 luni din 2013 a fost de 0,1%, față de nivelul de 0,4% consemnat în aceeași perioadă a anului trecut.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.