Un raport al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) il califica pe presedintele Consiliului italian, Silvio Berlusconi, drept un pericol pentru presa din tara lui. Documentul, elaborat de Freimut Duve, responsabil al OSCE insarcinat cu libertatea presei, critica doua legi proaspat adoptate in Italia, sugerand ca ele sunt insuficiente pentru a slabi cvasimonopolul detinut in domeniu de premier. Berlusconi conduce un imperiu mediatic ce cuprinde cea mai importanta retea particulara de distributie, Mediaset. In virtutea functiei, el poate influenta televiziunea publica, RAI. Impreuna, canalele private si de stat ocupa circa 90% din piata televizualului national. Senatul italian a aprobat, recent, o lege privind media, ce autoriza Mediaset sa-si pastreze trei dintre principalele lui canale de televiziune, in pofida deciziei justitiei, care ceruse renuntarea la unul din respectivele posturi.Totodata, legea confera dreptul de a conduce canale de televiziune si publicatii scrise incepand cu 2009. Camera inferioara a parlamentului de la Roma a adoptat, la randul ei, o lege ce lasa puterii capacitatea de a decide initierea de anchete judiciare in cazurile de conflicte de interese in care sunt implicate personalitati publice.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















