Ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, a prezentat, ieri, in cadrul sedintei de guvern, prima dintre cele doua rectificari ale bugetului pe care actuala putere are de gand sa le efectueze pana la sfarsitul acestui an. In linii mari, seful finantelor a instiintat membrii Cabinetului Nastase ca prima rectificare bugetara va avea ca tinte principale acoperirea arieratelor din sistemul asigurarilor de sanatate, subventionarea producatorilor agricoli si incalzirea termica. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al guvernului, Despina Neagoe, rectificarea bugetului va mai atinge si acoperirea fondurilor necesare derularii programelor de subventionare a manualelor si rechizitelor pentru scolari, respectiv proiectului -Cornul si laptele-. Potrivit purtatorului de cuvant al executivului, ministrul Tanasescu s-a rezumat ieri doar la a face o prezentare generala a rectificarii, fara sa precizeze sumele exacte care vor fi destinate de la buget pentru fiecare prioritate in parte.
Astfel, decizia finala a executivului va putea fi luata de-abia in cadrul sedintei de saptamana viitoare, dupa ce Finantele vor face o ultima evaluare.
-In ceea ce priveste rectificarea bugetara, putem spune ca sunt inca multe lucruri care vor necesita efort bugetar. La inceputul saptamanii viitoare, se vor mai face ultimele consultari intre ministrul de finante, Tanasescu, si ceilalti ministri, dar si cu membrii guvernului. De altfel, dupa aceasta interventie se va mai face inca o rectificare bugetara in cursul lunii noiembrie. Incercam sa gasim solutii pentru prioritatile pe care ni le-am propus-, ne-a declarat primul ministru, Adrian Nastase.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















