-Timp fara patrie-

Cum acad. Gheorghe Vladutescu ne-a obisnuit, in ultimul timp, cu o modalitate neconventionala de abordare, recenta carte -Filosofie si politica 1957-1962-, aparuta la Ed. Paideia, ne-a facut sa o citim in aceeasi maniera. Nu avem de-a face cu o simpla reconstituire a climatului filosofic din lumea universitara din acei ani, ce pentru unii sunt necunoscuti, iar pentru altii, poate, uitati, ci cu ceva mai mult, anume cu o pilda de a privi inapoi sine ira et studio. Este o carte exemplara fiindca ne face sa intelegem mai bine drumul labirintic de la filosofie la o ideologie transformata in ideologie de stat. Citind-o, ne-au venit in minte – pentru a cata oara? – poezia – Timp fara patrie- a lui Lucian Blaga, scrisa cam in aceeasi perioada (1957-1959): Timp fara patrie: rau fara ape,/ seceta-n albie si subt pleoape./ Timp fara patrie: inimi invinse,/ varste nerodnice, cugete stinse./ …Timp fara patrie: tarini ne-ntoarse,/ zboruri defuncte si suflete arse./ Timp fara patrie: stingerea tortei,/ bolta neprietena, clopot al sortii./ Timp fara patrie: dragoste amara,/ roiuri tanjind dupa raiuri si ceara.

In -Cateva cuvinte lamuritoare-, Gh. Vladutescu incepe cu 1948, anul de trecere la -revolutia socialista-, cand ideologia socialista a devenit ideologie de stat, cand incepe reformarea scolii, a Academiei Romane, a editurilor, tipografiilor si, in general, procesul de nationalizare. Anii au trecut si, dupa iesirea din istorie a lui Gh. Gheorghiu Dej, noul conducator, Nicolae Ceausescu a devenit si -intaiul filosof al tarii-, a carui opera a fost editata in tiraje de masa. Sunt anii cand au aparut si s-au consolidat structurile acelei spiritualitati paralele, datorita careia supravietuirea s-a convertit, pentru multi intelectuali, in supravietuire, forma de rezistenta al carei pret a fost acele varste nerodnice, zboruri defuncte si suflete arse. Pentru ca au trait atunci oameni care au lucrat si au scris, au predat, au intretinut aspiratii, despre care se mai putea auzi si citi uneori. E o datorie pentru cei ce vin sa cunoasca acei ani, asa cum au fost, pentru ca -orice am face nu-i putem impinge in neant-. Spre o asemenea cunoastere indeamna filosoful Gh. Vladutescu si isi deapana memoriile cu un marturisit impresionism, care da cartii ceva din autenticitatea trairii. Capitolele, sapte la numar, nu au nume – dar, oare ce nume am putea sa dam acelui timp fara patrie? In invatamant, primele victime ale reformei au fost stiintele umaniste si literatura, o data cu institutionalizarea materialismului dialectic si istoric si al faimosului realism socialist, ca -temei al formarii constiintei socialiste-. Si cum nimic nu este nou sub soare, profesorul-filosof ne aminteste de pilda lui Thrasybulos, din care retinem mesajul: -daca vrei sa-ti intaresti domnia fa cum iti spun: sa trimiti la moarte pe toti cetatenii care se ridica deasupra celorlalti, fie ca-ti par dusmani, fie ca nu:- (din Diogene Laertios). Ca in cunoscutul roman al lui George Orwel, limbajul de specialitate a fost inlocuit cu unul rudimentar, vulgarizator, vadit ostil -intelectualismului- pus la index o data cu nume de rezonanta ca Lucian Blaga, Constantin Radulescu Motru, Mircea Florian, N. Bagdazar, Ion Petrovoci s.a. Au fost un timp al prigoanei, al imposturii in nenumaratele ei ipostaze, cand cei care -se ridicau deasupra- au fost arestati sau marginalizati, daca nu au reusit sa plece din tara. Anul 1962 marcheaza, totusi, o strapungere, o data cu aparitia traducerilor din opera lui Hegel, datorata lui D.D. Rosca, Virgil Bogdan, Constantin Floru si Radu Stoichita, dupa traduceri din Democrit, Aristotel, Epicur-Lucretiu, Fr. Bacon, J. Locke, Descartes, Spinoza, Holbach, Helvetius, Feurbach. Dar, cum subliniaza Gh. Vladutescu, -nici una, nici chiar aceea a Organon-lui aristotelic nu s-a apropiat de cota Logicii. A fost ca un cal troian in imperiul materialismului dialectic-.

Capitol dupa capitol, pagina dupa pagina, cartea lui Gh. Vladutescu ne face martorii unei drame cu persecutori si persecutati, cu impostori in functii inalte si truditori tacuti ai gandului care incercau o salvare in ridicarea spre cele care, inaltimi fiind, respirau o anume liniste noptateca, nu o data cu gustul amar al ireversibilului. Intalnim multi, foarte multi -actori-, unii mai cunoscuti, altii mai putin cunoscuti si -povestile- lor lasa spiritului de discernamant o generoasa arie de desfasurare. Or, tocmai cu acest exercitiu al spiritului de discernamant, profesorul de filosofie Gh. Vladutescu da o lectie exemplara, parca mai usor de inteles si mai greu de urmat ca drum al despartirii de un trecut, care si asa ramane al nostru al tuturor. Iata doar o lectie a acelui timp, ca al oricaruia, -O filosofie se invata citind-o si reflectand asupra ei. Dascalul da numai un model de interpretare. Acesta poate fi urmat, dupa cum, si respins. Cel mai bine e sa te provoace, sa te oblige sa gandesti. Daca te-ar invata doar o filosofie si nu te-ar determina sa incerci sa lucrezi cu ea, pentru ce ai sti-o?… E bine sa stii pe Platon, pe Aristotel, pe Descartes, pe Kant, pe Hegel, pe Heidegger. Numai ca nu in sine, nu pentru ei. Doar gandind cu o filosofie, poti spune ca o stii, in acceptiunea tare a cuvantului.- (s.n.) E lectia pe care a dat-o, bunaoara, Radu Stoichita si nu doar el. Relatarea aproape cinematografica a vietii din mai toate domeniile filosofice – ontologie, teoria cunoasterii, logica, filosofia stiintei, etica, estetica, economie politica sau socialism stiintific -, citita acum, confirma un adevar demn de luare aminte: singura, critica de respingere se anuleaza pe sine.

Un fapt e cert: izgonita din viata publica, filosofia adevarata a ramas in biblioteci, putea fi citita, la celebrul -fond secret- sau in cele personale; oricum miscarea de idei putea fi urmarita, se putea discuta, fie si in -soapta-. Prin anii *70, la facultatile de filosofie, printre studenti, se spunea ca e foarte usor sa-l critici pe Kant daca nu l-ai citit, dar foarte greu daca i-ai citit fie si o singura carte. Si daca s-a pierdut ceva in acel timp, acest ceva a fost sansa dezvoltarii gandirii filosofice romanesti, care a ramas -prizoniera a timpului-. Acum iesiti din acel Gulag filosofic observam tendinta de minimalizare a filosofiei romanesti sau de a impune cate o grila interpretativa si, tocmai din acest motiv, nu singurul fireste, cartea -Filosofie si politica- scrisa de acad. Gheorghe Vladutescu are meritul de a arata ravagiile umane ale filosofiei transformate de politica in politica de stat. Nu mai putin pernicioase sunt incercarile insistente de reintoarcere doar la anumite perioade sau autori. Asa cum a fost, acest trecut face parte din experienta noastra istorica, este parte a identitatii noastre, si doar asumandu-l cu onestitate, ne este ingaduit sa speram, fara sa uitam ca, totusi, -supravietuirea culturala este o problema de proiectie (sau si)-.