Home În Lume Opriti razboiul din Irak!

Opriti razboiul din Irak!

DISTRIBUIŢI

Au fost zeci de mii, sute de mii… In intreaga lume, din America, Europa si Asia. La implinirea a trei ani de la interventia armata din Irak, oamenii au iesit pe strazi pentru ca cere oprirea razboiului. Cele mai mari demonstratii de pace s-au inregistrat in Statele Unite, Italia si Marea Britanie.

-Ne-am blocat acolo, iar iesirea din impas nu se intrevede-, a caracteriziat situatia din Irak, proaspatul laureat al Premiului Oscar, realizatorul Paul Haggis. -Suntem mintiti, dar cred ca americanii trebuie sa se ridice si sa-si spuna punctul de vedere-, a afirmat el. -America nu va lasa Irakul prada teroristilor, care incearca sa ne atace din nou. Nu facem decat sa ne indeplinim misiunea-, anunta, pe acest fundal, presedintele George W. Bush, in traditionalul lui mesaj de sambata. Potrivit unui ultim sondaj de opinie, comandat de publicatia -Newsweek-, 65 la suta din americani considera incorecte actiunile sefului administratiei SUA in privinta Irakului, politica sustinuta de numai 29 la suta din persoanele intervievate. Pe acest fundal, presedintele irakian, Djalal Talabani, a salutat apelul lansat de un lider siit pentru deschiderea unui dialog intre Teheran si Washington privind Irakul, in special pe mijloacele de stabilizare a tarii. Ce ciudat, un stat catalogat acum de SUA drept cel mai mare dusman al democratiei si o amenintare la adresa stabilitatii mondiale, Iranul, este acceptat acum sa ajute la reglementarea situatiei in Irakul invadat in urma cu trei ani de fortele americane. Nebanuite sunt caile politicii ! In acest timp insa, la Kerbala, rachete Grad au fost lansate intr-un moment in care mii de pelerini se indreptau spre acest oras sfant al siitilor din Irak pentru o ceremonie religioasa. -In total, au fost trase trei proiectile. Doua au cazut in desert, al treilea – in oras-, a relatat guvernatorul Akil Al-Khazaali, precizand ca, din fericire, atacul nu s-a soldat cu victime. Dar, a adaugat el, -este pentru prima data cand teroristii folosesc acest tip de rachete-. Intr-un interviu pentru BBC, fostul premier irakian, Iyad Allawi, estima ca tara lui a fost deja cuprinsa de un razboi civil.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.