S-a deschis stagiunea la Ateneu

Dupa o saptamana de -respiro- acordata melomanilor epuizati de maratonul Festivalului -Enescu-, noua stagiune muzicala a debutat -in forta-, astfel incat inca din primele seri tentatiile au fost multiple si, cel putin in principiu, irezistibile. In 2 octombrie, Filarmonica si-a invitat spectatorii la un prim concert care a propus, sub cupola renovata a Ateneului, Missa solemnis de Beethoven, lucrare ampla destul de rar cantata la noi, pe care dirijorul Cristian Mandeal a abordat-o in maniera sa inconfundabila, cu o gestica uneori surprinzatoare, antrenand intreg corpul in realizarea demersului dirijoral. Si totusi, in ciuda unui enorm consum de energie, nu au lipsit dezechilibrele intre partizi sau intre orchestra si cor, punctul lor comun fiind insa intensitatea uneori excesiva determinata poate de entuziasmul revenirii pe podium sau de dorinta de a conferi un plus de anvergura in abordarea partiturii. Privind in ansamblu, orchestra a evoluat insa corect (solo-ul de vioara fiind sustinut de concert-maestrul Anda Petrovici), iar corul, exceptand atacurile agresive ale tenorilor si incertitudinile destul de frecvente din interventiile sopranelor, a sunat frumos, cu momente de efect (uneori cu sonoritati de orga), maestru de cor fiind Iosif Ion Prunner.

De aceasta data, cvartetul vocal a fost destul de eterogen, fiecare dintre solisti urmarindu-si propria partitura fara a tine prea mult seama de relatia care ar fi trebuit sa se realizeze intre ei. De altfel, si calitatea lor artistica a fost destul de diferita, experienta sau lipsa acesteia in abordarea lucrarilor vocal-simfonice de asemenea factura spunandu-si cuvantul din plin. Daca soprana Anca Parlog, aflata abia la primii pasi in activitatea scenica, a sustinut (probabil) pentru prima oara o astfel de partitura, iar glasul – inca de la primele masuri – a avut un -tremolo- determinat fie de deficiente de sustinere, fie de tehnica de cant, dorind sa se inscrie in atmosfera specifica unei lucrari religioase doar prin sonoritatea estompata, in schimb mezzosoprana Aura Twarowska a incantat prin siguranta si linistea interioara, prin generozitatea si calitatea vocala, prin frazare si expresivitate, dovedind inca o data ca este, cu adevarat, o muziciana care stie cum trebuie interpretata o missa pentru a contura starea de spirit necesara. Linia eleganta a demersului solistic s-a reliefat si in interventia bas-baritonului Ion Tibrea – din pacate doar in secventa in care am reusit sa-l auzim atunci cand… scriitura nu era dublata de orchestra sau cor; tenorul oaspete Bernard Schreier a parcurs onest textul sau muzical, facandu-se auzit insa doar sporadic. De altfel, desi ne-am fi asteptat ca vocile soliste sa se inalte peste ansamblu intr-o colaborare reala care sa transmita publicului fiorul muzicii sacrale, al rugii profunde sau al stralucitoarei invocatii, de cele mai mult ori au fost -acoperiti- de sonoritatea excesiva a orchestrei si corului care, din acest punct de vedere, a facut – nu stim de ce – exces de zel in acea seara.

Multi dintre noi ne-am intrebat daca nu cumva suntem inca suprasaturati de imensa cantitate de muzica ascultata in Festival si poate de aceea nu avem capacitatea de a percepe, de a ne lasa purtati in acea stare de reculegere si regasire sufleteasca, de apoteoza pe care a gandit-o Beethoven, dar faptul ca… prea multi au avut aceeasi reactie ne determina sa ajungem la concluzia ca totusi… am auzit cu adevarat toate acestea – dar se prea poate ca aceia care vor asista la cel de al doilea concert sa aiba privilegiul unei dozari cu mai putini decibeli, al unei constructii care sa fie, cu adevarat, din punct de vedere emotional, mai aproape de ceea ce am asteptat. Desigur, Missa solemnis are o forta, o tensiune expresiva aparte, este compusa mai curand pentru sala de concert decat pentru interpretarea ei in biserica, dar totusi parca densitatea ansamblului a depasit, in acea prima seara, sensurile cuprinse in partitura. Dar se prea poate ca si modificarile de ordin acustic efectuate, dupa cate ni s-a spus, in sala Ateneului, sa fi determinat un efect de reverberatie, de -suprapunere- care a accentuat sentimentul de… prea mult.