In 2005 s-a construit mult. Investitii semnificative anuntate pentru anul trecut s-au concretizat in ample proiecte imobiliare. Cu toate acestea, pe sectorul rezidential, deficitul de locuinte este inca foarte pregnant. Daca se pastreaza actualul ritm de constructie, necesarul de aproximativ un milion de locuinte va fi -acoperit- in circa 30 de ani. Anul trecut, cele mai multe case s-au ridicat in Ilfov si in municipiul Bucuresti.
Valoarea lucrarilor de constructii executate pe teritoriul tarii, in 2005, a fost de 26.491,5 milioane de lei noi, in crestere cu 9,8% fata de anul precedent, reiese din datele prezentate recent de Institutul National de Statistica. Cele mai multe investitii au fost, potrivit INS, alocate anul trecut realizarii de constructii noi, urmate de reparatii capitale si intretinere.
Mai multe constructii ingineresti decat rezidentiale
Astfel, au fost realizate anul trecut lucrari de constructii noi in valoare de 16.490,6 milioane RON, reprezentand 62,2% din valoarea totala a lucrarilor de constructii. -Din punctul de vedere al structurii acestora, ponderea cea mai mare o au insa lucrarile executate la constructiile ingineresti – 51,3%, iar cea mai redusa, la lucrarile executate la cladirile nerezidentiale – 21,4%-, se mentioneaza intr-un document prezentat, recent, de catre ARACO – patronatul din domeniul constructiilor. Potrivit acestuia, constructia de cladiri rezidentiale, adica de locuinte, s-a aflat, anul trecut, undeva la mijloc, respectiv ponderea in totalul lucrarilor fiind de 27,3%. In 2005, romanii au alocat insa fonduri semnificative pentru reparatiile capitale, respectiv peste 3.957 milioane RON.
Deficitul va fi acoperit abia peste 30 de ani
Numarul total de locuinte terminate anul trecut a fost de 32.368, in crestere cu 2.241 fata de anul 2004. Dincolo de a saluta, bineinteles, dinamica ascendenta, trebuie insa specificat ca acest avans nu este nici pe departe satisfacator. In acest moment, Romania se -lupta- cu un deficit de aproximativ un milion de locuinte. Daca se va mentine asadar ritmul actual de constructii rezidentiale, necesarul de locuinte nu va fi acoperit mai devreme de 30 de ani. -Cele mai multe locuinte terminate in 2005 s-au realizat din fondurile populatiei, acestea inregistrand o pondere de 82,9% in totalul locuintelor terminate, numarul lor fiind in crestere cu 1.780 fata de anul precedent-, se precizeaza in materialul prezentat zilele trecute de catre ARACO. Se poate observa asadar, din pacate, -aportul- aproape inexistent al statului, chiar daca pentru 2005 fusesera anuntate proiecte imobiliare sociale.
Vilele din Ilfov raman in top
Deja celebrele santiere din nordul Capitalei si anumite zone din Ilfov nu si-au inchis portile nici anul trecut, statistica aratand ca, si in 2005, vilele au rasarit precum ciupercile dupa ploaie. -Cele mai multe locuinte terminate s-au realizat in judetul Ilfov – 2.165, urmat de municipiul Bucuresti – 2.164 si de judetele Constanta – 1.943, Suceava – 1.889, Timis – 1.586, Cluj -1.560, Galati – 1.540, Arges – 1.157, Bacau – 1.145, Iasi -1.111, Prahova – 1.081, Neamt si Vrancea – fiecare cu cate 1.061 locuinte-, se specifica in documentatia pusa la dispozitie de catre ARACO. Potrivit INS, la sfarsitul anului trecut se aflau in diverse stadii de executie a lucrarilor de constructii 89.658 de locuinte din care doar 14,4% se realizeaza cu subventii bugetare.
Lipseste infrastructura
Din totalul locuintelor aflate in diverse faze de constructie, 40,8% se aflau in stadiul de finisaj, 33,4% se aflau in faza de executare a lucrarilor propriu-zise de constructie, la 24% se lucra la fundatie si doar 1,8% din locuinte erau terminate.
Potrivit antreprenorilor din constructii si a autoritatilor, aceasta ramura a constituit, anul trecut, -locomotiva- economiei autohtone. Cu toate acestea, trebuie insa rezolvate multe probleme, care apar in special din cauza infrastructurii insuficient dezvoltata, astfel incat investitiile din domeniu sa creasca direct proportional cu potentialul si cererea din piata.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














