Creanțele Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la companiile de stat care urmează să fie privatizate vor fi convertite în acțiuni, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Economiei. Măsura are ca scop accelerarea procesului de privatizare convenit cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială, în cadrul acordului de tip preventiv semnat în urmă cu un an.
"Conducătorul instituției publice implicate va emite un ordin privind conversia în acțiuni a creanțelor Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului asupra societății comerciale ce urmează a fi privatizată. Majorarea capitalului social al societății comerciale respective cu valoarea creanțelor are loc de drept la data publicării în Monitorul Oficial Partea a IV-a a ordinului conducătorului instituției publice implicate", se arată în proiectul de act normativ.
Acționarii minoritari au drept de preferință pentru a participa la majorarea capitalului social, astfel încât să-și păstreze participația la compania respectivă.
"În exercitarea drepturilor de preferință, acționarii subscriu la același preț pe acțiune cu cel la care se realizează conversia în acțiuni a creanțelor AVAS. Acțiunile nesubscrise de acționari în exercitarea drepturilor de preferință se anulează", se mai precizează în proiect.
În nota de fundamentare a ordonanței de urgență, inițiatorii susțin că "neadoptarea măsurilor propuse poate conduce la apariția unor întârzieri majore în respectarea termenelor și obligațiilor asumate de România față de instituțiile finaciare, inclusiv la disfunctionalități sau imposibilitatea recuperării creanșelor statului român gestionate de Autoritatea pentru Activele Statului".
Săptmâna trecută, Comisia Europeană a aprobat conversia în acțiuni a creanței de circa 125 de milioane de euro deținute de AVAS la Oltchim. Comisia a apreciat că măsura nu reprezintă ajutor de stat ilegal.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















