Home În Lume Rusia și China fac primele manevre navale comune

Rusia și China fac primele manevre navale comune

DISTRIBUIŢI

Forțele armate chineze și ruse au demarat ieri primele lor manevre militare navale comune, în apropierea coastelor Chinei, a anunțat presa oficială, pe fondul tensiunilor dintre Beijing și vecinii săi asiatici din cauza revendicărilor teritoriale chineze. Aceste manevre, care vor dura șase zile, se desfășoară în Marea Galbenă, în largul coastelor estice ale Chinei, a precizat China News Service. Aceste exerciții sunt primele realizate în comun de Forțele navale ale celor două țări, a precizat aceasta. China Nouă (Xinhua), o altă agenție oficială, a adăugat că exercițiile au loc în largul orașului Qingdao, din provincia Shandong. Beijingul a anunțat la începutul lui martie accelerarea modernizării armatei sale – cea mai mare din lume în termen de efective – și o creștere de 11,2 la sută a bugetului pentru apărare în 2012. China vrea astfel să reducă diferența față de Washington. În paralel, Taiwanul intenționează să achiziționeze de la Statele Unite patru nave de război, în cadrul eforturilor sale de modernizare a Forțelor armate, în timp ce China consideră în continuare insula ca o provincie secesionistă. Dacă acordul va fi încheiat, Marina taiwaneză va avea 12 vase de război.

Mădălin Necșuțu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.