Un nou scandal pare sa dea tarcoale relatiilor Moscovei cu Londra, dupa ce justitia britanica a respins cererea Rusiei de extradare a liderului cecen, Ahmed Zakaev. Luata pe nepregatite, Moscova a regretat ceea ce ea a numit un -gest de neprietenie- si a acuzat Londra de aplicarea unor standarde duble in lupta impotriva terorismului. Iar purtatorul de cuvant al Kremlinului, Serghei Iastrjembski, a vorbit despre o -tentativa de a justifica terorismul-. Moscova crede ca Ahmed Zakaev a stiut de operatiunea de luare de ostatici, soldata, anul trecut, cu zeci de morti. Concluzia presei a fost insa alta: -Rusia a fost, pur si simplu, umilita-, scriau ziarele moscovite, indemnandu-l pe presedintele Vladimir Putin sa ia aminte la aceasta -lectie de democratie-. S-a mers mai departe, estimandu-se ca hotararea tribunalului londonez constituie -ultima dovada a faptului ca fie procurorul-sef al Rusiei trebuie schimbat, fie ca intreg sistemul judiciar al tarii trebuie reformat-. Ca un ecou, premierul Mihail Kasianov s-a pronuntat pentru trecerea Parchetului sub controlul Ministerului de Justitie.
Tragand linie, cotidianul britanic -The Guardian- insista, sustinand ca decizia Londrei constituie o puternica lovitura data Rusiei in domeniul drepturilor omului. In plus, nota publicatia, ea il pune intr-o situatie neplacuta pe premierul Tony Blair, cu politica lui de consolidare a relatiilor de prietenie cu liderul de la Kremlin. In orice caz, procuratura rusa a anuntat ieri ca isi mentine acuzatiile formulate impotriva lui Zakaev si ca mandatul international de arestare ramane in vigoare. -Investigatiile vor continua, iar statutul lui ramane neschimbat: el este invinuit de comiterea unor crime grave si extrem de grave-, sublinia reprezentatul Parchetului, evitand insa sa comenteze intentia exprimata de Kasianov privind suprimarea institutiei si subordonarea ei Ministerului de Justitie. Oare, se intrebau analistii, Kasianov a vorbit cu Putin inainte de a-si exprima punctul de vedere sau este o initiativa proprie? Si, continuau observatorii lista nedumeririlor, interventia lui Kasianov intra oare asezata in contextul cazului IUKOS, al tensiunilor generate de aceasta afacere, care a reusit sa dezbine atat societatea rusa, cat si conducerea statului? Cert este ca, schitand viitorul Parchetului in lumini sumbre, Kasianov a chemat, totodata, la calm in interpretarea evenimentelor legate de arestare a fostului patron al celei mai mari companii petroliere din Rusia, Mihail Hodorkovski, si de 44% din actiunile grupului.
Pe acest fundal, presedintele Putin a profitat de reuniunea Uniunii industriasilor si intreprinzatorilor din Rusia pentru a fixa, pentru marii patroni ai tarii, regulile de cooperare intre putere si oamenii de afaceri. Locatarul de la Kremlin, a carui prezenta la consfatuire a fost confirmata abia ieri-dimineata, a evitat sa pronunte numele gigantului petrolier IUKOS sau al fostului sau proprietar. In Rusia zilelor noastre, a explicat Putin, -orice afacere criminala genereaza ingrijorare, dar va asigur ca nu va exista cale de intoarcere-. Statul, a adaugat el, -trebuie sa reactioneze la cazurile de violare a legislatiei, dar oamenii trebuie aparati, inclusiv mediile de afaceri-. Referindu-se la IUKOS, Putin a declarat ca -nu exista loc de tocmeala- in acest dosar. Numerosi intelectuali, oameni de afaceri si politicieni, in special de orientare liberala, au estimat ca afacerea IUKOS a fost inspirata de Kremlin. Printre altele, s-a avansat ipoteza conform careia printre principalele ratiuni ce au condus la arestarea lui Hodorkovski a figurat cresterea puterii companiei lui si independenta afisata de oligarh. Multi si-au amintit de intalnirea din februarie dintre Putin si Hodorkovski, unde acesta din urma si-a expus viziunea sa despre ceea ce ar trebui sa fie Rusia mileniului trei. La acea data, atitudinea celui mai bogat om din Rusia a fost privita ca o demonstratie a progresului realizat de Rusia in procesul de democratizare a societatii. Ieri, Putin recunostea ca, -uneori este dificil de a stabili unde se termina lumea de afaceri si unde incepe statul, unde se termina statul si unde incep afacerile-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















