Home Economic-Financiar Monaco rămâne cea mai scumpă piață a proprietăților de lux

Monaco rămâne cea mai scumpă piață a proprietăților de lux

DISTRIBUIŢI

Monaco, "cuibul" tradițional al superbogaților, a rămas și în 2011 cea mai scumpă piață pentru doritorii de proprietăți de lux, la 58.300 dolari pe metru pătrat, urmat îndeaproape de exclusivistul Cap Ferrat (Franța) – 51.800 dolari pe metru pătrat – și cartierele selecte din Londra, 48.900 dolari.
Londra este urmată în de Hong Kong (47.500 dolari pe metru pătrat pentru case, 28.300 dolari pentru apartamente), stațiunea franceză de schi Courchevel 1850 (44.000 dolari pe metru pătrat), St Moritz (42.600 de dolari) și Gstaad (39.900 dolari) din Elveția, respectiv Paris (27.200 dolari).
Pe poziția a 14-a în top se regăsește Moscova, unde o proprietate sau o locuință de lux a costat în medie, în ultimul trimestru al anului trecut, 24.000 de dolari pe metrul pătrat.
Insula Manhattan din New York figurează pe poziția a 17-a, la 23.300 dolari pe metru pătrat, iar cei care doresc o locuință de lux în Sankt Petersburg trebuie să plătească 20.200 dolari pe metru pătrat.
Proprietățile de lux din Shanghai costă 19.600 dolari pe metru pătrat, mai scump decât la Roma (18.100 dolari) sau Viena (14.200 dolari).
Amsterdamul (12.900 dolari pe metru pătrat) este mai scump decât Veneția (11.700 dolari), iar Mumbai (11.400 dolari) surclasează prețurile din Milano (11.000 dolari) sau Madrid (10.100 dolari).
Kievul oferă locuințe de lux la 7.900 dolari pe metru pătrat, în timp ce piețele rezidențiale selecte din Bruxelles sau Barcelona figurează cu prețuri de 5.800 dolari pe metru pătrat, respectiv 5.300 dolari pe metru pătrat.
Datele sunt extrase din studiul Wealth Report 2012 prezentat miercuri de Knight Frank și Citi Private Bank. Prețurile pe metru pătrat reprezintă media înregistrată la nivelul pieței imobiliare de lux din fiecare stat analizat în trimestrul al patrulea al anului trecut.
Cel mai important oraș din lume este considerat Londra, care își va păstra acest statut și peste zece ani, potrivit rezultatelor unui sondaj în rândul persoanelor care dispun de averi mai mari de 100 milioane de dolari. Respondenții au fost întrebați care este cel mai important oraș pentru fiecare dintre ei.
Pe locul al doilea în acest clasament se situează New York, metropola americană urmând de asemenea să se mențină pe această poziție în 2022.
Al treilea oraș ca importanță pentru superbogații lumii este Hong Kong, urmat de Paris, Singapore, Miami, Geneva, Shanghai, Beijing, respectiv Berlin.
Peste zece ani, topul ar fi condus tot de Londra și New York, urmate de Beijing, Shanghai, Singapore, Hong Kong, Paris, Sao Paulo, Geneva și Berlin.
În funcție de puterea politică, cel mai important oraș din lume este Washington DC, urmat de Londra, New York, Beijing, Paris, Berlin, Bruxelles și Frankfurt, potrivit rezultatelor sondajului.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.