Home Educație Promisiuni ministeriale pentru universitarii retrogradati

Promisiuni ministeriale pentru universitarii retrogradati

DISTRIBUIŢI

Aflat la sfarsitul saptamanii trecute la Brasov, intr-o vizita de lucru, ministrul educatiei, cercetarii si tineretului, Alexandru Athanasiu, le-a promis profesorilor universitari care au fost retrogradati pentru ca nu au reusit inca sa isi sustina examenul de doctorat ca va incerca sa gaseasca solutii pentru a-si recapata statutul pe care l-au pierdut. Profesorii universitari care nu si-au sustinut examenul de doctorat au fost retrogradati si au ajuns sa primeasca salarii egale cu ale unor asistenti. Decizia a apartinut Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Prin Legea 129/1997, Ministerul Educatiei a decis ca atat lectorii si conferentiarii, cat si profesorii universitari trebuie sa se inscrie la examenul de doctorat, in cazul in care doresc sa-si pastreze statutul. O parte din cadrele didactice universitare s-au aflat insa in imposibilitatea de a-si sustine doctoratul. Situatia cea mai dificila este cea a profesorilor universitari din facultatile de arte si educatie fizica si sport si a unor cadre didactice universitare care predau limbi straine, unde numarul indrumatorilor de doctorat este foarte scazut.

Dragos Ionescu Bondoc, decanul Facultatii de Educatie Fizica si Sport din cadrul Universitatii -Transilvania-, a alcatuit, impreuna cu mai multi colegi aflati in aceasta situatie, un memoriu adresat ministrului educatiei, cercetarii si tineretului. Decanul facultatii brasovene i-a explicat situatia ministrului Alexandru Athanasiu si cand acesta a fost la Brasov. -Legea nu a tinut cont ca, in domeniul nostru, la vremea respectiva, erau doar trei cadre didactice indrumatoare de doctorat. Abia acum s-a ajuns la 12 indrumatori. Situatia este trista pentru cadrele didactice cu rezultate deosebite. Aplicand legea fara exceptii, s-a ajuns ca acesti profesori sa fie platiti cu salariul de asistent-, a precizat Dragos Ionescu.

Ministrul educatiei, cercetarii si tineretului a explicat, la Brasov, ca acel ordin a fost dat in 1997, -pentru a rezolva temporar o scadenta statutara a cadrelor didactice universitare-.

-Am mai avut discutii pe aceasta tema cu decanii de la universitatile de arte si am inteles situatia. De asemenea, pot sa spun ca senatele universitare au autonomie in interpretarea acestor situatii, adica pot aprecia daca s-a putut organiza sau nu doctorat la anumite specializari. Parerea mea este ca doctoratul ar trebui sa se concretizeze printr-un plus de valoare a actului didactic-, a precizat Athanasiu.

Raluca Benga

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.