
Plajele din Costinești au fost concesionate în totalitate pentru sezonul turistic din 2012, iar stațiunea cu cel mai mic grad de concesionare până în prezent este Vama Veche, unde doar 71 la sută dintre sectoarele disponibile au fost ocupate, a anunțat, ieri, ministrul Mediului, Korodi Attila.
Ministrul a declarat, într-o conferință de presă, că doar 71 la sută din plajele disponibile pentru concesionare la Vama Veche fac obiectul unor astfel de contracte încheiate până în prezent.
"Procentul de închiriere la Năvodari este de 73 la sută, în timp ce recordurile sunt deținute de stațiunile Mamaia, cu 97 la sută plaje concesionate, și Costinești, unde toate sectoarele disponibile au fost preluate", a mai spus Korodi Attila.
Ministrul Mediului a precizat că nu toate contractele încheiate sunt noi, unele dintre înțelegeri fiind continuări ale altora încheiate în trecut.
"Sunt și contracte multianuale, sunt și contracte noi, sperăm că totul va funcționa cum trebuie în acest domeniu", a mai spus Korodi, precizând că autoritățile de mediu vor avea grijă ca titularii de contracte să-și respecte obligațiile.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















