Oare cate miliarde de ani sa se fi scurs intre prima celula hranita cu viata mulsa din stele si prima silaba scandata a obiceiului de poet? Oare cum stateau oamenii cavernelor in caverne desenand pe spate si fara lumina sprancene de taur si racnete de leu? Oare ca Michelangelo? (Oare ca Nichita Stanescu?)
La 20 de ani dupa desprinderea de propria umbra a poetului Nichita Stanescu, la sediul Fundatiei pentru Stiinta si Arta, intr-un cadru extrem de generos, de cald si de intim (francezii descriu aceasta prin nid douillet), fara umbra de stanjeneala, dar cu cercetare atenta a cuvantului, niste adevarati prieteni au evocat desenul prin lume, prin lumea literara si prin literatura a scriitorului. Desi nu era de fata, persoana autorului invocat a stat o vreme in aerul -de sus- al incaperii.
Acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, a inceput ca intotdeauna prin a pune jaloanele discursului, prin a enunta tema si ideile principale. Dupa o scurta plimbare prin poezie si prin respirarea ei, adica receptarea dansei, a facut o extrem de interesanta glisare in -neo-modernitate-, inchizand cercul primelor traduceri din Baudelaire, de pe la 1860, cu aparitia lui Nichita. Au urmat apoi niste anecdote foarte fine care au destelenit atmosfera, precum si o invitatie la relectura.
Imediat, Adam Puslojic, membru de onoare al Academiei Romane, cu incandescenta ragusita a fiintei sale, a realizat un frumos portret mobil al poetului la Belgrad.
In continuare, Nicolae Breban, membru corespondent al Academiei, s-a plimbat prin prietenia dumnealui, adunand si alte obiceiuri de imagine si amintire, explicand gesturi, dand povete. O interesanta ocheada a trecerii prin vreme si pe sub vremuri, cu inteligenta creatoare a meseriei, i-a incheiat discursul.
De o frumusete trista a fost evocarea creionata si colorata de Sorin Dumitrescu. Lectura apostolica a poeziei nichitiene a fost subliniata aici, cu precadere, in ultimul volum, -Noduri si semne-. De tot mistuitor episodul cu trandafirul rosu arzand aproape aievea pe mormantul lui Ivasiuc si aparitia si explicarea pruncului batran.
Dumitru Radu Popescu, membru corespondent al Academiei Romane, a coborat modernismele si alte -isme- pana in apropierea lui Shakespeare, dupa care a sarit la descrierea imbarcarii spre Struga. Poveste foarte usoara, colorata ca intr-un tablou de Watheau si regizata ca in Odiseea.
Mircea Colosenco a spus foarte ferm ceea ce avea de spus: cum a realizat editia din Pleiade, ale carei volume patru si cinci aparusera chiar in acea zi, 15 decembrie, si al carei al saselea volum va vedea lumina tiparului cat de curand.
In final, foarte tinerii si talentatii critici literari Daniel Cristea-Enache si Razvan Voncu au adus noi interpretari vietii si operei celui evocat. Mai acid, Razvan Voncu a observat ca, dupa 1990, nu a aparut nici un comentariu in stare sa intreaca receptarea de dinainte, nici macar o carte defaimatoare solida care sa merite o judecata serioasa, nu articole, ci ciupeli.
Dupa vreo doua ore si jumatate, amintirea poetului s-a retras discret din camera, ramanand pe masa lunga si lucioasa volumele insesi insirate galben si elegant.
-A spune om, inseamna a spune a muri / Hai, sa va vad / care dintre voi are curajul / sa spuna blestemata vorba om- Nicolae Iliescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
