Potrivit purtatorului de cuvant al guvernului, Oana Marinescu, primul-ministru Calin Popescu Tariceanu i-a solicitat ministrului Gheorghe Flutur sa studieze posibilitatea acordarii de subventii producatorilor din industria avicola, ca urmare a dezastrului produs de scaparea de sub control a gripei aviare. De asemenea, in timpul ultimei sedinte de guvern s-a hotarat ca in perioada 2006-2013, in conditiile legii, se vor acorda prioritar ajutoare de stat agriculturii, IMM-urilor, companiilor care dezvolta infrastructura din domeniul transporturilor, dar si pentru dezvoltarea resurselor umane sau in alte domenii care sunt circumscrise conditiilor stabilite de lege.
Nu a fost anuntata data de la care va fi aplicata aceasta decizie, dar aceasta este intemeiata pe faptul ca, desi nu asigura decat circa 60% din consumul intern, industria carnii de pasare este relativ bine dezvoltata, iar consumul produselor de acest gen are o pondere importanta si nu prezinta niciun risc pentru populatie daca sunt respectate regulile de biosecuritate.
Subventiile vor fi acordate sub forma ajutoarelor de stat
In urma cu un an, odata cu implementarea noii politici agricole, in special a Programului Fermierul, ponderea subventiilor a fost redusa simtitor in agricultura, starnind proteste, in special in randul producatorilor din sectorul vegetal.
Potrivit unui document discutat si aprobat de catre guvern in timpul ultimei sedinte, inclusiv pentru companii din sectorul agricol, se va revitaliza si practica ajutoarelor de stat, potrivit legislstiei in vigoare. Decizia se bazeaza inclusiv pe ratiuni de politica sociala sau regionala, dar pentru fiecare caz in parte se vor aplica prevederile Legii 143/99 privind ajutorul de stat, republicata in august 2005. Totusi, guvernul intentioneaza, printre altele, sa acorde ajutoare de stat inclusiv companiilor din sectorul agricol inclusiv sub forma de subventii pentru anularea de datorii sau preluarea pierderilor, exceptari, reduceri sau amanari de la plata taxelor si impozitelor sau acordarea unor imprumuturi cu dobanzi preferentiale, inclusiv externe.
Potrivit legii, Consiliul Concurentei poate autoriza, printre altele, masuri ce constituie ajutor de stat, ajutoare pentru salvarea si restructurarea firmelor in dificultate, pentru mentinerea locurilor de munca, pentru dezvoltare regionala sau pentru proiecte mari de investitii. In cazul IMM-urilor, nu se mai pot acorda astfel de ajutoare companiilor care in ultimii trei ani, cumulat, au primit deja astfel de fonduri in valoare de 400.000 euro. Sunt insa interzise ajutoarele de stat conditionat de performanta la export, cele care creeaza discriminari in favoarea produselor fabricate in tara sau destinate pentru compensarea pierderilor rezultate din activitatea intreprinderilor, direct sau prin scutirea de la plata obligatiilor datorate statului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















