Presa britanica de ieri semnaleaza germenii unui scandal diplomatic intre Londra si Washington, primul de o asemenea amploare de la atentatele din 11 septembrie. Ironia sortii: motivul discutiilor in contradictoriu il constituie cei 144 de prizonieri talibani sau membri Al-Qaida, aflati la inchisoarea X-Ray de la baza americana Guantanamo din Cuba, mai precis conditiile de detentie ale acestora, caracterizate drept scandaloase de catre un inalt oficial britanic.
Desi au declarat ca nu se vor pronunta oficial asupra acestei chestiuni decat dupa analizarea situatiei impreuna cu oficiali americani si cu membrii serviciilor speciale MI5, asteptati sa se intoarca de la Guantanamo, autoritatile de la Londra au solicitat Statelor Unite, prin intermediul ministrului de externe, Jack Straw, sa se poarte -uman- cu cei arestati, in conformitate cu prevederile Conventiei de la Geneva.
-Scandalos!-
Reactiile britanice survin publicarii unor fotografii care ii infatiseaza pe prizonieri ingenuncheati, purtand masti chirugicale si manusi si avand ochii si urechile acoperite. Organizatiile pentru apararea drepturilor omului spun ca toate acestea sunt menite sa ii degradeze pe prizonieri si ca, fiind deprivati de simturile principale – auz, vaz, miros -, acestia sufera de halucinatii si se pot imbolnavi grav.
Autoritatile de la Washington sustin insa ca fotografiile au fost realizate in momentul aducerii in inchisoare a detinutilor sau cand erau supusi diverselor controale medicale si ca nu sunt reprezentative pentru modul in care sunt, de fapt, tratati. De altfel, sustin oficiali americani, reprezentanti ai Crucii Rosii au primit autorizatia de a cerceta situatia la fata locului si de a vorbi chiar cu cei peste 100 de detinuti.
Intre timp, numarul celulelor rudimentare in care sunt inchisi presupusii teroristi creste pe zi ce trece, Washingtonul dorind sa aduca la baza din Cuba circa 320 de prizonieri pana la construirea unei inchisori adecvate, care va avea o capacitate de 1.000 de locuri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















