
Ambasadorul Marii Britanii la București, Martin Harris, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" , că absorbția fondurilor europene reprezintă prioritatea zero a Guvernului român, el adăugând că astfel poate fi finanțat și un program de infrastructură.
"Am remarcat un efort important la Guvern să ridice rata de absorbție, dar evident că aceasta nu este suficientă astăzi și consider că este prioritatea zero pentru Guvernul României să facă față acestei provocări. Este necesar să fie luate măsuri suplimentare pentru a ridica rata de absorbție și cred că este o experiență bună în Europa de Est, cea a Poloniei, iar România ar putea urma acest exemplu", a spus ambasadorul britanic.
De asemenea, el a arătat că fondurile europene reprezintă pentru România și un avantaj în privința creșterii competitivității, prin care ar putea fi rezolvată și problema lipsei unei infrastructuri performante.
"România are un avantaj specific, o alocație mare de fonduri europene. Noi nu avem așa ceva în Marea Britanie, dar această alocație dau un avantaj mare pentru România și în privința competitivității. Lipsa de infrastructură este unul dintre dezavantajele României privind competitivitatea. Un program de infrastructură finanțat de UE este și o sursă de locuri de muncă, dar și de competivitate și o bază pentru creșterea economiei în viitor", a apreciat ambasadorul Harris.
De asemenea, ambasadorul britanic a remarcat că în prezent țara sa deține locul 10 în privința investițiilor străine în România și a arătat că are ca obiectiv multiplicarea acestora.
Potrivit ambasadorului, domeniile de care investitorii britanici sunt interesați în principal în România sunt energia, farmaceuticele, telecomunicațiile și industria IT.
Totodată, Harris a evidențiat că e important ca economia românească să devină mai capitalizată prin Bursă și mai puțin dependentă de împrumuturile din bănci.
"Am remarcat că în Europa de est proiectele sunt mult mai dependente de împrumuturile din bănci decât în Vest, unde folosim mai mult bursele. Sunt 20% luate din bursă și 80% din bănci pentru finanțare, în Vest este invers. O provocare pentru România este cum poate să folosească bursele și mijloacele alternative de finanțare", a spus ambasadorul britanic, amintind de un proiect de colaborare între BVB și London Stock Exchange, care permite companiilor din România să intre pe piața londoneză.
El a reiterat și importanța faptului că noul Guvern de la București a decis continuarea Acordului cu FMI.
"Eu cred că datorită eforturilor care s-au făcut România este într-o poziție mai bună acum decât o țară care nu a urmat un program cu FMI. Poziția macroeconomică a României este printre cele mai bune din Europa. Creșterea economică este necesar pentru Europa de astăzi și o politică macroeconică mai activă, dar și reforme structurale pentru a da drumul întreprinderilor și locurilor de muncă (…) Într-o situație de incertitudine în Europa, este foarte important pentru investitorii britanici și străini să aibă acest semn de continuitate și această afirmare că România va continua împreună cu FMI", a mai punctat Martin Harris.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















