Ministerul Educatiei si Cercetarii organizeaza, in perioada 26 iunie-1 iulie, examenele de certificare a competentelor profesionale pentru absolventii de scoala de arte si meserii (SAM). Un absolvent SAM poate iesi din sistem dupa fiecare nivel: clasa a X-a, anul de completare sau poate finaliza studiile prin parcurgerea ciclului superior al liceului, avand posibilitatea de a se prezenta la examenul de bacalaureat. In functie de traseul ales, absolventul de SAM poate dobandi trei calificari, respectiv certificatul de calificare de nivel 1 la absolvirea clasei a X-a, certificatul de calificare de nivel 2, la absolvirea anului de completare si certificatul de calificare de nivel 3, la absolvirea ciclului superior al liceului prin ruta scoala de arte si meserii (clasa a XIII-a). In paralel, se poate obtine certificatul de absolvire a invatamantului obligatoriu la promovarea clasei a X-a scoala de arte si meserii, certificatul de absolvire a ciclului superior al liceului sau diploma de bacalaureat daca a sustinut si promovat examenul de bacalaureat dupa absolvirea clasei a XIII-a. Examenele de certificare a competentelor profesionale presupun o proba practica si una orala.
Pentru nivelul 1 de calificare, acestea se vor sustine intre 26 si 28 iunie, iar rezultatele vor fi afisate pe 29 iunie. Pentru nivelul 2 de calificare, sustinerea probelor este programata pentru perioada 29 iunie-1 iulie, iar rezultatele vor fi anuntate pe 2 iulie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















