Nu poți să-l compari pe Eliade cu Nyiro!

Nu știu alții cum sunt dar eu când am auzit grozăvia acestei comparații am simțit un fior de furie în ciuda toleranței de care dădusem dovadă de la izbucnirea divergențelor pe subiectul reînhumării lui Nyiro.
Președintele Parlamentului Ungar, Kover Laszlo, a considerat de cuviință să facă o excursie în România, pentru a clarifica niște probleme de ordin electoral, politic cât și un îndemn la autonomia maghiarilor. Nimic rău sau cel puțin nimic revoltător, până nu l-a tras pe Mircea Eliade la nivelul criminalului de război Nyiro Joszef, în ideea puerilă de „a da peste nas“ românilor care au refuzat să se închine un pic la altarul fascistului maghiar.
„Executivul unei țări poate să-și exprime nemulțumirea în legătură cu un lucru, dar poate lua măsuri numai în cadrul legal care este la îndemâna lui. (…) Trebuie să admitem că Nyiro Joszef a creat o operă literară de mare valoare pentru secuime, și de aceea nu am avut nici cea mai mică bănuială că vom avea dificultăți în această privință, deoarece mai multe școli poartă numele acestui autor. Dacă noi facem un gest de reverență față de arta literară a lui Nyiro Joszef, acest lucru nu înseamnă că dorim să preamărim gafele sale politice. De asemenea, și în literatura română există anumite persoane, îl menționez doar pe Mircea Eliade, care a avut o operă valoroasă dar a fost membru în Garda de Fier“ a declarat Kover, la Târgu Mureș. „Gafele“ politice ale lui Nyiro Joszef despre care amintește, cumva scuzabil, domnul Kover, sunt apartenența lui Nyiro la mișcarea fascistă și faptul că scriitorul maghiar a obținut numirea de criminal de război. Gafa este o greșeală definită  tocmai prin faptul că este izolată și nu caracterizează o persoană, ea fiind mai mult o rătăcire de moment lucru ce nu se poate spune despre apartenența politică la mișcarea fascistă care a amprentat viața lui Nyiro Joszef și scrierile care îi poartă semnătura.

Nyiro și mai cum?

Nyiro Joszef s-a născut la Jimbor în 1889 și s-a mutat la Odorheiul Secuiesc după moartea tatălui său din 1900, unde a absolvit liceul catolic și a studiat teologia la Alba Iulia. Scriitorul a fost preot-catolic hirotonisit la Sibiu în 1912, fiind însă excomunicat 7 ani mai tărziu pe motivul relației sale cu Iloná Bed?àÔÇÿ, cu care s-a și căsătorit. Condamnându-se singur la excluderea din cler, Nyiro a început ceea ce avea să fie o importantă activitate politică. După puciul fascist al lui Ferenc Szalasi din 1944, Nyiro a fost deputat în Parlamentul Ungar, dominat de formațiunea politică fascistă „Partidul Crucilor cu Săgeți“. În martie 1945, a fugit în Austria împreună cu membri Guvernului Szalasi, speriat de apropierea frontului sovieto-român, continuându-și fuga până în Germania unde s-a stabilit în zona de ocupație militară americană având o serie de tentative eșuate de emigrare în SUA. Nici maghiarii nu erau mândri de conaționalul lor, care a fost numit criminal de război în anul 1947 lucru ce l-a îndreptățit pe ministerul de interne al Ungariei să solicite extrădarea acestuia, demers rămas însă fără urmări. Cum în 1949 se înființase RFG (Republica Federală Germană), Nyiro a tresărit din nou la fiorul fricii și conform comportamentului său deloc eroic, s-a refugiat în Spania de teamă să nu fie extrădat în Republica Populară Ungaria. În Spania conduceau tot fasciștii sub bagheta lui Francisco Franco și maghiarul fugar a putut desfășura în voie o mișcare politică propagandistică de extremă dreapta, care era însă, anticomunistă. Cenușa lui Nyiro, decedat în 1953 la Madrid, a fost dusă în Ungaria în 2010 și oficialii maghiari au decis reînhumarea lui Nyiro Joszef la Odorheiul Secuiesc, de Rusaliile Catolice în luna mai a anului 2012, lucru ce a declanșat protestul autorităților române și al UDMR care au considerat reînhumarea ca o mișcare de campanie electorală a Partidului Civic Maghiar.
Ar mai fi de precizat că maghiarii nu au fost deloc încântați când lucrările scriitorului au fost introduse în programa de studiu obligatorie pentru literatura maghiară din școlile și liceele din Ungaria, în opinia guvernului Vktor Orban Nyiro Jeszef fiind scriitor de seamă.

De ce comparat cu Eliade?

Nu țin să dezvolt latura politică a evenimentului reînhumării, aspect despre care s-au scris articole lungi în ultimele zile, dar țin să apăr atât cât mai au românii de apărat: valorile și decența oamenilor care își merită omagiile pe teritoriul țării în numele căreia au scris sute de pagini, citite și acum de către studenții care simt încă, arta frumosului în literatură. Exemplul care i-a venit în minte domnului Kover nu este întâmplător, Mircea Eliade fiind o valoare internațională în domeniul literaturii, istoriei și filosofiei. Nu știu câți români să fi auzit de domnul Nyiro Joszef până la momentul poveștii cu reînhumarea dar de Mircea Eliade sigur au auzit și maghiarii și restul Europei și o parte semnificativă a Americii. Nu spunem că al nostru e mai sfânt, cel puțin nu pe plan politic, Eliade fiind arestat pentru propagandă legionară în cadrul unei campanii împotriva Gărzii de Fier, mișcare în care scriitorul român era activist. Dar amintim totodată că Eliade nu a făcut o carieră din extremismul politic și nici nu și-a vândut sufletul acestei ideologii, fiind achitat de episodul apartenenței la Garda de Fier în anii tinereții sale, după care s-a distanțat de mișcare și și-a continuat activitatea literară, didactică și filosofică. Mircea Eliade a avut păcatele lui din punct de vedere politic pentru care a plătit fiind arestat în perioada iulie-noiembrie 1938, dar nu a fost declarat niciodată criminal de război și nici nu ne putem gândi la el ca la un fascist sadea.
Înțeleg că nu judecăm după „gafele“ politice ca de exemplu extremismul, fascismul, după cum spune domnul Kover, așadar să judecăm după creativitatea literară a fiecăruia.
Nyiro Joszef, a fost redactor-șef la două ziare de extremă dreaptă, „Forța Maghiară“ și „Magyar Unnep“, orientarea sa politică extremistă punându-și (inevitabil) amprenta și pe paginile semnate de autorul maghiar. Printre lucrările scriitorului maghiar se numără „În jugul lui Dumnezeu“, „Secui“, „Lupă surdă“ ș.a. „Viața e sursa“ cum spunea și o scenetă a lui Toma Caragiu și viața nu are cum să nu își pună amprenta pe activitatea literară a unui scriitor. Atât Mircea Eiade cât și Nyiro Joszef, au semnat numeroase articole cu o puternică influență extremistă, articole pentru care au fost „taxați“ și care le-au umbrit activitatea literară „curată“, dominată de talentul fiecăruia. Totuși, Mircea Eliade și-a revenit. S-a retras din disputele politice și a oprit influența unei ideologii politice controversate în operele sale, concentrându-se pe literatura fantastică, studiile religioase și filosofie.
Mircea Eliade s-a stabilit la Chicago în anul 1957, fără să aibă tentative de emigrare eșuate așa cum a încercat Nyiro, ci într-un mod demn, fiind profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola“. În Statele Unite și-a câștigat reputația cu fiecare nouă lucrare apărută, ceea ce i-a oferit un loc în mai multe instituții ilustre, primind o serie de doctorate honoris causa. Totodată, catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu.
Spre deosebire de protestul maghiarilor cu privire la studierea operelor lui Nyiro, considerate de către Kover „de mare valoare“, românii îl citesc cu plăcere pe Eliade și adolescenții sunt fascinați de operele sale semi-fantastice precum „La țigănci“ sau „Întoarcerea din rai“ care își au locul bine meritat în manualele de literatură.

Nu se compară

O paralelă comparativă între Nyiro și Eliade este greșită, având în vedere că Eliade a fost un om de cultură și a exprimat printr-o serie din articolele sale o anumită ideologie, în timp ce scriitorul maghiar a exercitat un angajament politic de natură destul de gravă fără să mai amintim de participarea acestuia la acțiuni concrete de rasism, incitare la anumite acțiuni criminale ale căror urmări au fost vizibile. Actele politice ale lui Nyiro Joszef au fost puse în slujba unui anumit regim de dictatură în care s-au văzut accente antisemite și accente antiromânești puternice. Eliade nu s-a implicat în acțiuni concrete, nu a fost lider de partid, n-a participat la un regim și n-a fost la putere atunci când Garda de Fier a condus țara. Așadar o comparație între cele două personalități este nejustificată, românul Mircea Eliade fiind în primul rând un om de cultură cu realizări internaționale în timp ce Nyiro Josefz a excelat prin angajamentul politic puternic care transpiră prin sumarele opere ale acestuia. Ce îi mai diferențiază pe cei doi este că Nyiro Joszef a murit ca un criminal de război în timp ce Mircea Eliade ca un talent literar.
 
Irina Popescu