Home Economic-Financiar Josipovic: Relațiile economice dintre România și Croația se vor intensifica după aderarea...

Josipovic: Relațiile economice dintre România și Croația se vor intensifica după aderarea la UE

DISTRIBUIŢI

Relațiile economice dintre România și Croația se vor intensifica după aderarea Croației la Uniunea Europeană, în condițiile în care colaborarea economică este modestă în momentul de față, de numai 200-300 de milioane de euro, a declarat, ieri, președintele Croației, Ivo Josipovic, prezent la Forumul de Afaceri România – Croația, organizat de Camera de Comerț și Industrie a României.
„Deși statele noastre au relații politice deschise, colaborarea economică este foarte puțin dezvoltată. Consider că după ce Croația va deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene se vor intensifica și relațiile economice cu România, care sunt destul de modeste, de numai 200-300 de milioane de euro, precum și cu celelalte economii europene. Nu suntem doi giganți economici, dar putem intensifica colaborarea dintre statele noastre pentru a dezvolta relațiile cu giganții economici din Uniunea Europeană“, a precizat presedintele Croației.
Acesta consideră că România și Croația au politici și poziții geografice asemănătoare, relaționând cu două mări care oferă o bună deschidere spre celelalte economii ale lumii. „Avem deschidere la Marea Neagră și la Marea Adriatică, două mări care oferă o mai bună deschidere spre alte economii. Consider că nu putem avea două economii de succes și o politică reușită, dacă nu vom avea și relații economice solide. Acele firme care au legat deja relațiile noastre economice, o vor face în continuare, dar vor găsi și alți oameni de afaceri interesați de a dezvolta colaborarea dintre statele noastre“, a adăugat presedintele Croației, Ivo Josipovic.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.