CNA a amendat cu 15.000 de lei Antena 3, pentru dezechilibre în dezbaterile electorale și în emisiunile informative difuzate între 16 iulie și 22 iulie, dar și pentru limbajul injurios folosit de Gheorghe Zamfir la adresa președintelui suspendat Traian Băsescu, în emisiunea "La ordinea zilei".
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de marți, un raport al Direcției Monitorizare cu privire la reflectarea pe principalele posturi de televiziune și radio a campaniei pentru referendum, perioada 16 – 22 iulie. Sancțiunile stabilite au avut în vedere dezechilibrul între punctele de vedere pro și contra demiterii președintelui României exprimate strict de oameni politici, care și-au manifestat deschis aceste opțiuni.
CNA a decis să aplice, la propunerea Narcisei Iorga, o amendă de 15.000 de lei postului Antena 3. Sancțiunea a fost aplicată cu șapte voturi "pentru" (Gelu Trandafir, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Ioan Onisei, Răsvan Popescu, Christian Mititelu și Mircea Valeriu Deacă) și unul "împotrivă" (Cristina Trepcea). Alte două propuneri – de 10.000 de lei, făcută de Christian Mititelu, și 20.000 de lei (făcută de Ioan Onisei) – nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicate.
Sancțiunea a fost aplicată pentru dezechilibre mari între punctele de vedere pentru și contra demiterii președintelui suspendat Băsescu în emisiunile de dezbatere electorală și cele de știri difuzate de Antena 3, între 16 și 22 iulie. Astfel, în emisiunile de dezbatere electorală difuzate de Antena 3 au existat 55 de puncte de vedere pentru demiterea președintelui Traian Băsescu și 24 contra demiterii, iar în emisiunile de știri de la același post au fost 346 de puncte de vedere pentru demitere și 153 – contra demiterii.
(D.S.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















