Primii cinci mari datornici la bugetul de stat aveau restanțe cumulate de peste 5,762 miliarde lei, la finele primului semestru, cu aproximativ 11% mai mult decât în primele trei luni ale anului, potrivit datelor publicate, ieri, de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' este, în continuare, cel mai mare datornic la bugetul de stat cu datorii 2,486 miliarde lei, din care 1,514 miliarde lei sunt dobânzi și penalități, 809,3 milioane lei provin din taxa pe valoarea adăugată iar peste 161,1 milioane lei din impozit pe venit. Pentru această companie s-au acordat înlesniri al plată.
Pe locul doi se află Compania Națională a Huilei (CNH), cu o datorie de peste 1,755 miliarde lei, din care 1,281 miliarde lei provin din dobânzi și penalități de orice fel, 255,3 milioane din TVA, 158,5 milioane din impozitul pe venit iar 54,9 milioane din alte impozite și taxe. Compania Națională a Huilei este societate aflată în administrare specială conform Legii 137/2002.
Pe locul trei în topul datornicilor se situează Galaxy Tobacco, cu o restanță de 986,5 milioane lei, din care 722,8 milioane sunt din dobânzi și penalități, 174,1 milioane lei din accize, 64,6 milioane din TVA și 20,4 milioane din alte impozite și taxe. ?ê?£i pentru această companie s-au acordat înlesniri la plată.
A patra poziție în topul restanțierilor către stat este ocupată de Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă cu datorii în valoare de 346,2 milioane lei, din care 191,4 milioane din TVA iar 144 milioane lei din dobânzi și penalități, pentru această companie începându-se procedura de executare silită. A cincea poziție în topul datornicilor este ocupată de European Food, cu o datorie de 188 milioane lei, din care 128,4 milioane din TVA, iar 55,3 milioane lei din dobânzi și penalități de orice fel. Pentru această companie s-a început procedura de executare silită.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















