Home Monden Rita Mureșan, la brațul lui Joaquin Cortez

Rita Mureșan, la brațul lui Joaquin Cortez

DISTRIBUIŢI

Creatoarea de modă Rita Mureșan și-a prezentat zilele trecute în Marbella, Spania, ultima sa colecție numită Angels, potrivit agenției de presă mondenă. Evenimentul a fost organizat în cadrul campaniei contra violenței „Love 8“ și cu ocazia zilei de nume a sportivului Marian Cozma, omorât într-o altercație în luna februarie. Invitatul special al creatoarei de modă a fost celebrul dansator de flamenco, Joaquin Cortez. În cadrul manifestării, acesta s-a declarat susținător al demersurilor campaniei anti-violență „Love 8“. De asemenea, celebrul dansator a susținut până acum două spectacole în România și a fost aplaudat de mii de români.
Pe lângă aceasta, el a primit, la finalul ultimului spectacol de pe plaiurile mioritice, actele care îl desemnează, în mod oficial, președinte onorific al Centrului Național Antidrog pentru Drepturile Omului. De-a lungul carierei, artistul a dansat în fața a peste 12 milioane de oameni, în 600 de locații diferite, iar picioarele lui sunt asigurate pentru suma de trei milioane de euro. În paralel, Joaquin Cortes s-a lansat și în cinematografie, jucând în filmele unor regizori de renume, ca Pedro Almodovar, Carlos Saura, Manuel Palacio sau Spike Lee.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.