Acasă Actualitate „Curva” Pacepa – afacerea trădării (XXIV)

„Curva” Pacepa – afacerea trădării (XXIV)

DISTRIBUIȚI

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu. În această perioadă, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținând unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.

Este necesară o schiță a cadrului politic internațional în care a avut loc „defecțiunea“ lui Pacepa, pentru a înțelege cât stă în picioare din „argumentația“ hagiografilor acestuia, ce susțin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deși este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceaușescu însuși.
Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internațional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai-marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendența“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului și cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, urmează alte selecții din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, și analiza altui specialist, dr. Ion Constantin, cercetător științific principal la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului.
Acesta trasează o linie de demarcație între cazul Pacepa și alt caz celebru, cazul Kuklinski, realizând o analiză comparativă și aducând argumente ce scot în evidență distincția netă între aceste două cazuri. Mulți dintre apologeții lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski (foto) pentru a-l zugrăvi și pe Pacepa drept erou. Vom vedea că deosebirea dintre cele două situații (și personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
George Roncea
Lech Walesa a refuzat reabilitarea lui Kuklinski
După căderea comunismului în Polonia și, mai ales, după alegerea în funcția de președinte al țării a liderului „Solidarității“, Lech Walesa (decembrie 1990), păreau a fi create condiții pentru o schimbare radicală de atitudine a conducerii politice de la Varșovia în problema Kuklinski.
Într-o serie de interviuri date după 1990, Kuklinski a declarat că nu se consideră spion american, susținånd că a dorit să lupte împotriva Uniunii Sovietice, ocupant ilegal al Poloniei. Schimbarea de atitudine a autorităților de la Varșovia față de „colonelul trădător“ nu s-a produs, însă, prea ușor.
În pofida intervențiilor directe ale unor personalități americane și ale exilului polonez, precum Zbigniew Brzezinski, fost consilier al președintelui Jimmy Carter și șef al Consiliului pentru Securitate Națională al SUA, Lech Walesa a rămas inflexibil. Pe tot parcursul mandatului său ca președinte al celei de-a IV-a Republici Polone (1990-1995), el a refuzat sistematic reabilitarea lui Kuklinski, iar de fiecare dată când a fost abordat în această chestiune nu a ezitat să declare: „Colonelul este un trădător“.
În adoptarea acestei atitudini, Walesa a fost sfătuit și de unii din colaboratorii săi cei mai apropiați, ca: Jerzy Milewski, Henryk Goryszewski, M. Wachowski, Janusz Onyszkiewicz, Bronislaw Komorowski, Paul Kolodziejczyk.
Mai mult, pe timpul vizitei în Statele Unite, în anul 1991, Walesa i-a cerut lui Kuklinski să-i dea o listă cuprinzând numele agenților spionajului american care au acționat în perioada comunistă în Polonia, dar și al celor care mai sunt încă activi, considerând aceasta ca o datorie de onoare pentru un „adevărat patriot polonez“.
Se înțelege că R. Kuklinski nu a dat curs unei asemenea cereri, care e greu de evaluat în ce măsură ar fi putut să o îndeplinească. În privința anulării pedepsei, i-a sugerat lui Kuklinski să întocmească o cerere oficială de grațiere. Acesta a răspuns, însă, că „multe persoane din Polonia așteaptă să depun o cerere de grațiere. Niciodată nu voi face acest lucru! Ar fi sub demnitatea mea. Nu sunt vinovat, nu am mustrări de conștiință, iar tot ce am făcut în viață – am făcut cu gândul la Polonia“. Cu toate acestea, președintele Lech Walesa s-a opus constant reabilitării lui Kuklinski.
Răzbunarea Moscovei
În mod neașteptat, pe 1 ianuarie 1994, fiul cel mic al col. Kuklinski – Bogdan – a dispărut de pe o ambarcațiune, împreună cu un prieten, în largul oceanului Pacific, la 70 mile distanță de coastele Floridei. Vremea era bună, iar de pe ambarcațiune nu a fost receptat nici un SOS. Echipamentul de salvare a fost găsit ulterior intact. Corpurile celor doi nu au mai fost, însă, găsite vreodată. Un timp oarecare, R. Kuklinski a tras speranța că fiul său a fost răpit de un comando cubanez și că, pentru eliberarea acestuia, se va propune un schimb cu deținuți cubanezi aflați în închisorile americane sau achitarea unei sume de bani.
Presupunerea sa, însă, nu s-a adeverit. Confirmându-se, parcă, zicala că „o nenorocire nu vine niciodată singură“, șase luni mai târziu, fiul cel mare al col. Kuklinski – Waldemar – a avut o soartă tragică similară. El a fost lovit mortal de un autoturism, al cărui șofer a părăsit imediat locul accidentului, fără a putea fi identificat.
În mod bizar, deși autoturismul implicat în accident a rămas pe loc, nu au putut fi prelevate amprentele din interiorul acestuia, fiind șterse în prealabil. FBI nu a fost în măsură să stabilească împrejurările exacte ale morții celor doi frați Kuklinski, existând, însă, bănuiala că aceștia au fost uciși de „făptuitori necunoscuți“ ai serviciilor de spionaj ruse/sovietice.
Veșnica întrebare fără răspuns: erou sau trădător?
O schimbare semnificativă de atitudine a autorităților poloneze față de Kuklinski începe să se producă abia în timpul primului mandat al președintelui Aleksander Kwasniewski (1995-2000), fiind strâns corelată cu demersurile întreprinse pentru integrarea Poloniei în NATO. La 2 septembrie 1997, Parchetul Militar, cu acordul președintelui Aleksander Kwasniewski, a anulat acuzațiile formulate în anii regimului comunist împotriva lui R. Kuklinski și i-a permis acestuia să revină în țară.
Cu aceeași ocazie, Kuklinski a fost reabilitat din punct de vedere militar, primindu-și înapoi gradul de colonel. Decizia Parchetului conținea următoarea explicație: „Colonelul Ryszard Kuklinski, când a decis să colaboreze cu S.U.A., a acționat din extremă necesitate“. Șeful statului nu a dat, însă, curs sugestiilor privind avansarea col. R.J. Kuklinski la gradul de general.
Întoarcerea în Polonia – boicot oficial
După 18 ani de la fuga în SUA, în perioada 27 aprilie-7 mai 1998, Ryszard Kuklinski a efectuat o vizită în Polonia, care a fost de altfel și ultima. Vizita a ocazionat vii controverse în planul vieții politice, dar și în opinia publică, unii considerându-l „erou“, alții „trădător“. În timp ce unele formațiuni politice de dreapta i-au acordat o atenție deosebită, între altele titlul de cetățean de onoare al orașului Cracovia, partidele și personalitățile de stânga, cât și armata, în general, s-au manifestat reținute, boicotând chiar solemnitățile respective.
Semnificativ este că la aceste manifestări nu a participat niciun reprezentant oficial al armatei. Unii lideri ai „Solidarității“ l-au acuzat că nu i-a informat despre acțiunile puse la cale împotriva lor de autoritățile comuniste, considerând că s-ar fi putut apăra mai bine dacă ar fi cunoscut din timp planurile de măsuri ale echipei Jaruzelski, privind introducerea Legii marțiale.
În sfârșit, unul dintre cei mai cunoscuți disidenți anticomuniști polonezi, Adam Michnik, apreciază că Ryszard Kuklinski nu poate fi considerat erou al țării sale, ci poate doar al… CIA. În acest sens, el aduce argumente de ordin istoric, comparându-l cu o serie de personaje care în diverse momente din trecutul țării au acționat similar lui Kuklinski și care nu pot fi considerați eroi, istoriografia consemnându-i ca „trădători“ sau figuri rămase într-o ipostază de ambiguitate față de interesul național.
Ryszard Kuklinski a încetat din viață la 11 februarie 2004, în SUA. Peste patru luni și ceva, a fost reînhumat la Varșovia, la 19 iunie. La ceremonia funebră nu a participat niciun reprezentant al guvernului polonez de atunci, dar una dintre personalitățile publice care s-au făcut remarcate cu acel prilej a fost primarul general al Varșoviei din acea vreme, un cunoscut om politic de dreapta, Lech Kaczynski, cel care, din toamna anului 2005, a devenit președintele Poloniei.
(va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.