
Greutățile traiului de zi cu zi și semnalele de neliniște ne impun o supraveghere constantă a situației economice, urmată de evaluarea zilnică a veniturilor și cheltuielilor gospodăriei, a situației politice din țară și, în final, de evaluarea mersului economiei. Deseori, aceste preocupări zilnice ascund priorități esențiale.
Evaluarea morală a fiecăruia dintre noi ne spune că am uitat lucruri elementare. Tot mai des auzim urletul, înjurătura, iar agresiunea verbală ni se pare mai puternică decât orice formă de convingere. Uităm de cele mai multe ori să îl apreciem pe celălalt. Vrem tot mai des să îl suprimăm. Am uitat că tandrețea și mângâierea ne stau în fire, că brațele noastre așteaptă să ne cuprindă copii. Lângă noi, o palmă sau un țipăt au devenit un lucru firesc. Românii consideră violența în familie un fapt obișnuit. Mai mult de jumătate (aproape 60%) dintre cei din jurul nostru tolerează comportamentele violente din familie. Mai mult, le consideră justificate. De aceea am ajuns ca în perioada 2004-2011 să vedem înregistrate 82.000 cazuri de violență și 800 decese. ?ê?£i numărul este mult redus, pentru că ne referim doar la cazurile care sunt raportate. Avem de purtat o luptă grea: avem de schimbat mentalități. Româncele tac și rabdă, dar fenomenul este de amploare.
Un sondaj din 2008 ne arată că peste 1,2 milioane de românce cad victime ale violenței în fiecare an. Însă mai puțin de 1% intră în statisticile oficiale pentru că nu depun plângere împotriva agresorului. Dovadă stă și numărul de doar 469 inculpați care au fost trimiși în judecată în anul 2011 pentru violență în familie, adică nici 1% din totalul celor trimiși în judecată.
Femeile însă încep să prindă curaj. Numărul infracțiunilor de violență în familie sesizate poliției a crescut cu aproape 10% în anul 2011 față de anul anterior. Dar pașii pe care autoritățile locale i-au făcut sunt mici: avem 59 de adăposturi pentru victimele violenței în familie; în medie, nici măcar două pe județ. Sunt doar 20 de centre de prevenire și combatere a violenței în familie și numai 3 centre care oferă servicii sociale pentru agresorii familiali.
Prețul pe care societatea îl plătește pentru violența în familie este enorm. De aceea, pe 8 martie anul acesta, președintele Băsescu a promulgat legea împotriva violenței în familie. Este momentul să ne gândim responsabil la ce înseamnă palma dată omului de lângă noi, un țipăt aruncat unui copil nevinovat. Legea îngrădește acest rău, răul de care suntem noi, oamenii, în stare. E timpul ca omul să stea pe gânduri și să-și stăpânească instinctele. Legea aceasta este legea civilizației și dacă vrem să ne numim oameni, români sau europeni, este normal să vedem în ea respectarea unor standarde normale în viața de zi cu zi.
Avem pentru prima dată o lege care definește clar toate formele de manifestare a violenței în familie. Femeile se pot proteja în fața amenințărilor de orice fel, se pot feri de controlul banilor, de izolarea de prieteni și familie sau de orice altă formă de agresiune.
Este introdusă în lege instituția ordinului de protecție. Agresorul poate fi evacuat temporar din locuință sau îi este interzis orice contact cu victima.
Este stabilit cadrul instituțional și atribuțiile ce revin instituțiilor de la nivel central și local în domeniul violenței în familie. La nivel central, legea prevede elaborarea unei strategii naționale pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Proiectul de strategie s-a aflat în dezbatere publică până la 1 octombrie.
Dar nu se va face nimic fără implicarea autorităților locale. Accentul se pune tot mai mult pe activitatea de la nivel local. Autoritățile locale au responsabilitatea de a pune prevenirea și combaterea violenței în familie pe lista strategiilor și a programelor de dezvoltare regională, de a înființa unități de prevenire și combatere a violenței în familie.
Posibilitatea de a face mai bun traiul româncelor stă în mâna autorităților locale. Nu ne mai permitem să nu valorificăm toate resursele de care dispunem. Femeile trebuie să știe că pot avea încredere în oamenii pe care i-au ales atunci când sunt îndepărtate de familie.
Avem în sfârșit o lege: legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Aceasta lege este bună pentru toți. E bună pentru că pune la zid violența de toate felurile din viața noastră; cei care nu se pot stăpâni pe ei înșiși acum au o lege.
Andreea PAUL
Vicepreședinta PDL, Candidata ARD în Colegiul 1, Satu Mare
Lector univ. dr. la Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE
E-mail: [email protected]
Website personal: www.andreeapaul.ro
Facebook: http://www.facebook.com/andreea.vass
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















