
Sute de muncitori stau în curtea Oltchim, în frig și ploaie, mai îndârjiți ca niciodată. Unul dintre cei șase greviști ai foamei a leșinat, iar alții au probleme de sănătate. Deși conducerea societății a anunțat că în perioada următoare se dau banii pe septembrie și octombrie, oamenii se simt înșelați de premierul Victor Ponta, pe care îl acuză că i-a abandonat și că și-a uitat promisiunile făcute la începutul toamnei. ?óÔé¼?¿Sătuli de promisiuni neonorate, muncitorii de la Oltchim nu mai au decât o revendicare: „Să vină aici Victor Ponta, să dea ochii cu noi. Altfel, blocăm drumurile”. În plină campanie electorală , protestul de la Vâlcea s-a transformat într-un protest anti-USL , muncitorii scandând de zile întregi: „USL, nu uita, Vâlcea nu te va vota!”.
În timp ce Ponta le cere muncitorilor de la Oltchim să înceteze protestele violente , deoarece riscă să sperie învestitorii, echipa guvernamentală a premierului îi pune pe fugă pe cei care ar dori poate să cumpere combinatul vâlcean. Astfel, dacă Ponta mai speră că Oltchimul poate fi salvat, "nu de stat, ci prin prezenta unui investitor strategic si cu o singura condiție, sa ne ajute si oamenii de acolo", reprezentanți ai guvernului său nu mai dau nicio șansă muncitorilor din cadrul combinatului considerat cândva o perlă a industriei românești. ?óÔé¼?¿Dacă Ponta mai speră în salvarea combinatului , consilierul ministrului economiei , celebrul de-acum Remus Vulpescu susține că nici măcar insolvența nu mai e o soluție pentru Oltchim, așa cum a fost în cazul Hidroelectrica. La rândul său, administratorul special de la Hidrolectrica, Remus Borza, fost coleg de facultate al lui Ponta, consideră că "Oltchim va intra în insolvență cel mai târziu în ianuarie 2013". "Oltchim va intra în insolvență. Acum este ca un bolnav în moarte clinică ținut pe aparate, în perfuzie, si înțelegem că din motive electorale, dar, în decembrie, cel mai târziu in ianuarie, după alegeri, Oltchim va intra în insolvență. Este ultima șansă de restructurare a Oltchimului. Dacă are chiar și numai 1% șanse să fie restructurată trebuie încercat. Vorbesc de procedura insolvenței. Oltchim nu va fi privatizabilă", a spus Remus Borza. El a precizat ca Oltchim nu va fi niciodată profitabilă dacă nu se vor reporni instalațiile de procesare a etilenei, de producție a PVC-ului, pentru ca ponderea acestor materii în producția combinatului este de 80%, iar Oltchim este numarul doi in piața europeană de profil.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿De asemenea, Borza a explicat că, fără etilena de la Arpechim, "nu are șansa de reorganizare, restructurare sau eficientizare, de profitabilizare". Produsul respectiv este unul inflamabil și nu se poate transporta decât prin intermediul unei conducte de 60 km dintre Arpechim si Oltchim.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Totodată, el a mai spus că OMV nu va ceda Arpechim decât contra unei sume de 200-300 milioane de euro, si nu se știe in ce măsură instalațiile de la Arpechim si cele de procesare a etilenei de la Oltchim mai sunt in buna funcționare si mai exista fizic, "pentru ca în ultimele luni de zile s-a tăiat masiv la fier vechi".
Cu alte cuvinte, muncitorii de la Oltchim pot să-și cam ia adio de la locurile lor de muncă, întrucât după campania electorală guvernanții nu mai garantează menținerea în funcțiune a combinatului, iar în echipa premierului Ponta se vorbește deja de insolvența combinatului.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















