Home Actualitate Cristian Cioacă, adus încătușat la Curtea de Apel Brașov pentru dosarul de...

Cristian Cioacă, adus încătușat la Curtea de Apel Brașov pentru dosarul de infracțiuni informatice

DISTRIBUIŢI

Polițistul suspendat Cristian Cioacă a fost adus în cătușe, joi, la Curtea de Apel Brașov, la un nou termen al recursului în dosarul de infracțiuni informatice în care este judecat pentru spargerea poștei electronice a Elodiei Ghinescu. />Cioacă a fost adus cu o dubă a Poliției până la Curtea de Apel, iar în boxa acuzaților i s-au desfăcut cătușele.
Instanța a acordat un nou termen pentru 31 ianuarie 2013 în acest dosar pe motiv că nu s-a găsit încă un curator care să reprezinte interesele copilului lui Cioacă, Patrick, în acest dosar.
"Cauza a fost amânată pentru că nu a rămas definitivă hotărârea de numire a curatorului (n.r. – pentru Patrick). Avem nou termen în 31 ianuarie. Clientul meu așteaptă soluțiile legale și corecte în ambele dosare", a spus avocata lui Cioacă, Maria Vasii, la ieșirea din sala de judecată.
Polițistul Cristian Cioacă a fost achitat, în aprilie, în dosarul în care a fost judecat pentru violarea corespondenței prin e-mail a fostei sale soții, avocata Elodia Ghinescu, conform unei decizii a Judecătoriei Brașov după rejudecarea dosarului.
Decizia a fost atacată cu recurs de avocata familiei Ghinescu, recursul fiind în judecare la Curtea de Apel Brașov. Dosarul de violare a corespondenței electronice a Elodiei Ghinescu a fost trimis spre rejudecare la Judecătoria Brașov, în aprilie 2011, de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Inițial, Curtea de Apel Brașov l-a condamnat pe Cioacă, în 27 septembrie 2010, la trei ani de închisoare cu suspendare.
Hackerul Adrian Nițu, judecat în același dosar, a primit o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare cu suspendare.
Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în februarie 2009, alături de hacker-ul Adrian Nițu, pentru acces fără drept la sisteme informatice, restricționare fără drept a accesului la date informatice și transferul neautorizat de date informatice.
Cea de-a treia persoană cercetată în acest dosar este fostul coleg al lui Cioacă, Marius Sebastian Breazu, ofițer de poliție judiciară la IPJ Brașov. Acesta însă nu a fost trimis în judecată, fiindu-i aplicată doar o sancțiune administrativă.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.