Sala Dalles gazduieste in aceste zile o ampla expozitie a pictoritei Ioana Batranu. La relativ putin timp dupa gradinile de la galeria Simeza, artista propune, prin actuala selectie cvasi-retrospectiva, o meditatie asupra conditiei umane, asupra existentei acum si aici. Vizitatorul este intampinat de un text-profesiune de credinta: -In ultimii ani am ales adeseori pentru picturile mele locuri, spatii interioare, indeosebi depozitare ale unor straturi diferite de expresie, …ele fac parte din biografia mea, care apartine unei societati in suferinta si spatii domestice – semne ale unui -acasa-.
Diferenta dintre cele doua lumi este transanta. Prima sala este tapetata cu lucrari de mari dimensiuni, in culori terne asternute in aceleasi tuse energice, impastate, cu care artista ne-a obisnuit: latrinele. Una sau insiruite, cu interioare intunecate ce lasa sa se ghiceasca tipul de instalatie, sunt o metafora a mizeriei generalizate, a refuzului unei lumi, a dezgustului in fata existentei. Alaturi de ele, mai vechi lucrari (1986) in tempera zugravesc peisaje si chipuri in alb-negru-griuri, angulare, un alt fel de marturisire, de data aceasta estetica, si o amintire vaga a gradinilor, cel putin ca titlu: Gradina inchisa. Un spatiu al vegetatiei salbatice grupate in jurul unui monument funerar: cel al mamei artistei.
A doua sala imagineaza acel acasa evocat de artista. Lucrarile se grupeaza in trei cicluri: Copilaria, Interioarele si Banchetele, cu diferente vizibile de rezolvare plastica. Primele construiesc o zona a imaginarului infantil, cu naivitatile, cu bucuriile, cu exuberantele cromatice si preferintele pe care, la adulti, le-am numi kitsch: papusi frumoase, blonde, animale de plus, perne cusute, paretare inflorate. O zona a pop-art-ului, din punct de vedere estetic, a refugiului, din punct de vedere psihologic. Interesant de remarcat forta si nervozitatea tusei construind elementele formale mai curand fragile ale acestui univers. O gama cromatica calda, dominata de rosuri si alb, exuberanta, nu inlatura cu totul nelinistea. De fapt, acest sentiment il regasim si in Interioare, cel mai adesea -nostalgice-, in care banuim mobilele de epoca sau banalele canapele ale zilelor noastre. Ele ne surprind cu rafinamente de compozitie si culoare alaturi de brutale ruperi de ritm. Un loc aparte in expozitie il ocupa interiorul cu icoane. Autoarea se proiecteaza in tablou, granita dintre -fecioara cu pruncul- si -mama cu copilul- este rupta, iar ruptura este si ea asumata. In sfarsit, Banchetele. Lungi mese somptuoase la care nu sta nimeni. Banchete ale umbrelor, ale amintirilor, ale dorintelor inca neimplinite? Greu de spus. Cu atat mai greu, cu cat obiectele sunt privite parca printr-o perdea fina ce le atenueaza formele, iar ocrurile, galbenurile ce lasa sa transpara tentele de rosu se inlantuie topind contururile obiectelor. Culoarea are aici efectul pe care intalnim la proiectarea unui puternic fascicul de lumina asupra lucrurilor. Lumina insa, in lucrarile Ioanei Batranu, este emanata de aceste obiecte-amintire, obiecte-dorinta.
Dincolo de cele doua lumi intelectual construite de pictorita ca metafore ale unei schizoide fiintari in lume, intre un afara si un inlauntru, exista in toate lucrarile prezentate o forta si o nevoie a constructiei si a comunicarii care confera valente expresioniste unor modalitati de rezolvare plastica ce nu se revendica din acest curent. Ioana Batranu are speciale antene pentru intalnirea cu profunzimile abisale ale fiintei, chiar prin intermediul derizoriului, imundului, grotescului. O sensibilitate nelinistita si nelinistitoare locuieste compozitiile sale, invitand la contemlare, dar si la investigari ale rolului nostru in lume.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
