In premiera romaneasca, acordul social dintre Sindicatul Sodistul si societatea Begacom, necesar acesteia din urma pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni al Uzinelor Sodice Govora (USG), a fost autentificat la notar, fapt care constrange mai tare potentialul investitor sa-si respecte obligatiile asumate.
-Antecedentele- Cristestilor i-au determinat pe sindicalisti sa sufle si-n iaurt
Intrebati de ce au ales aceasta forma autentica a acordului, in conditiile in care pentru alte societati nu s-a procedat astfel, liderii Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie au precizat, ieri, ca au tinut cont si despre -antecedentele- fratilor Cristescu semnalate de presa. In cazul nerespectarii de catre viitorul patron a oricarei prevederi a acordului, se poate urma regimul juridic prevazut de Codul civil, a declarat prim-vicepresedintele federatiei, Ovidiu Popescu, jurist de meserie. Astfel, a explicat domnia sa, se pot cere si despagubiri banesti de la patron in cazul in care incalca acordul social, pentru ca acesta este practic un contract intre parti.
Asa cum am mai prezentat, fratii Cristescu au promis marea cu sarea in acordul cu pricina, practic mai mult decat poate spera orice sindicalist. Astfel, salariile urmeaza sa fie ajustate lunar, in sens pozitiv, in functie de evolutia cursului de schimb leu/dolar, nimeni nu va fi dat afara timp de cinci ani de zile, iar angajatii vor primi tichete de masa. Muncitorii urmeaza sa-si primeasca in fiecare luna salariile integral, chiar daca nivelul productiei este sub cel prognozat. Daca insa se depaseste planul, angajatii vor primi bonusuri la salariu.
Alaturi de acordul social, sindicalistii au mai semnat si un alt protocol cu fratii Cristescu, menit sa preintampine consecintele negative ale constituirii monopolului in domeniul productiei de soda. Aceasta avand in vedere ca Grupul Bega mai detine si pachetul majoritar de actiuni la Uzina de Produse Sodice Ocna Mures (UPSOM). Potrivit acestui protocol, salariatii uneia dintre cele doua intreprinderi nu vor fi afectati de efectele nefavorabile ale rezultatelor negative obtinute de cealalta.
Pana la semnarea contractului de privatizare a USG, fratii Cristescu mai trebuie sa treaca de hopul Consiliului Concurentei, care trebuie sa avizeze sau nu concentrarea economica ce va fi creata prin detinerea de catre acelasi grup a celor doua societati.
La Viromet, -nici o problema-
In consecinta, liderii federatiei au ajuns la concluzia ca ar fi fost bine ca asemenea acorduri sociale sa fi fost semnate si inaintea privatizarii altor combinate chimice. De exemplu, la Colorom Codlea, unde investitorul, firma Fletcher Group LLC, sprijinit si de membrii locali ai PSD au inceput sa taie instalatiile fabricii pentru a scoate din tara metalul rezultat. De asemenea, a fost interzis accesul in societate al reprezentantilor federatiei, a explicat presedintele acesteia, Achille Dutu.
Daca la Colorom taierea fara discernamant a instalatiilor reprezinta o problema pentru dl Dutu, nu acelasi lucru se poate spune si despre cazul Viromet Victoria. Aici, noul patron, omul de afaceri Ioan Niculae, a inceput, de asemenea, inca de cand a preluat fabrica, sa taie instalatiile inox. -Organizatia sindicala de la Viromet nu ne-a semnalat ca s-ar intampla asa ceva. Semnalele din presa nu s-au confirmat. De altfel, aceasta nu este problema sindicatului, ci a patronului-, a spus dl Dutu, intrebat fiind ce parere are despre acest lucru. Cu alte cuvinte, la Colorom este problema sindicatului, insa la Viromet nu. Trebuie mentionat faptul ca liderul sindical de la Viromet, Ioan Kugler, dupa ce a tunat si fulgerat impotriva lui Niculae, si-a incetat brusc atacurile, semnand chiar si un acord social cu proprietarul. Prin acest acord, Ioan Niculae se obliga sa mentina numarul actual de personal timp de cinci ani. Daca insa instalatiile sunt taiate si vandute pe bucati, vor mai avea oare ei obiectul muncii?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















