
Un înalt oficial al Parlamentului European a recunoscut faptul că aproximativ 20 de eurodeputați continuă practica angajării membrilor de familie ca asistenți europarlamentari, chestiune care a provocat iritarea mai multor membri ai colegislativului european.
Această practică răspândită a fost interzisă prin noile reguli privind statutul asistenților europarlamentari, intrat în vigoare odată cu începerea mandatului actualului PE, în iulie 2009.
Totuși, o derogare de la noile norme le permite eurodeputaților care au angajat membri ai familiilor lor înainte de iulie 2009 să continue să facă acest lucru până în 2014.
"Circa 20 de membri folosesc derogarea oferită de articolul 78(3)", se arată în răspunsul dat de secretarul general al PE, Klaus Welle, unor întrebări scrise venite din partea mai multor eurodeputați. Răspunsul lui Welle nu menționează însă și despre ce eurodeputați este vorba. ''Numele membrilor care fac uz de această derogare nu pot fi făcute publice ca urmare a prevederii de protejare a confidențialității informațiilor personale'', se arată în răspunsul secretarului general al PE.
Potrivit unor surse europarlamentare, dintre cei aproape 20 de eurodeputați care fac uz de practica angajării membrilor de familie ca asistenți parlamentari, cei mai mulți sunt din Marea Britanie și Irlanda.
Mai mulți eurodeputați s-au pronunțat deschis împotriva acestei practici.
"Marele meu regret este că, deși plenul PE a decis să nu mai permită o astfel de derogare, biroul PE a optat pentru menținerea acestei excepții'', a explicat eurodeputata Ingeborg Grassle. Din biroul PE fac parte președintele Parlamentului European, cei 14 vicepreședinți și cinci chestori.
Votul de a se pune capăt practicii a avut loc în ședință plenară la 22 aprilie 2008, dar Biroul PE a decis să o prelungească, sub anumite condiții. "S-a decis că oamenii care și-au aranjat deja viața nu trebuie să și-o perturbe brusc din cauza schimbărilor", a explicat purtătorul de cuvânt al PE, Ralph Pine, precizând că amenințarea cu acțiuni în justiție nu a fost un factor în această decizie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















