Home În Lume Raporturi inveninate intre Berlin si Washington

Raporturi inveninate intre Berlin si Washington

DISTRIBUIŢI

Este un limbaj de razboi rece si este cea mai grava criza intre Berlin si Washington de jumatate de secol incoace. George Bush nu-l poate ierta pe Gerhard Schroder si nici guvernul sau, pare sa vrea scuze personale rostite in mod public si, poate, o schimbare de politica din partea Germaniei. Cancelarul ramane, oricum, pe lista neagra a presedintelui si cooperarea dintre cele doua administratii este blocata pentru moment.

Statele Unite arata acest lucru in mod evident, folosind diferite tactici diplomatice. De la Casa Alba nu au sosit felicitari pentru triumful in alegerile de duminica. Dimpotriva. Scrisoarea de acum doua zile, prin care Schroder se scuza pentru nefericitele declaratii ale ministrului sau de justitie (care l-a comparat pe George Bush cu Hitler), a fost primita la Washington cu raceala. -Nu parea o scrisoare prin care se cereau cu adevarat scuze – a spus purtatorul de cuvant al Casei Albe, Ari Fleischer -, ci o incercare de a da explicatii-. In plus, secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld, in vizita la Varsovia, a refuzat sa se intalneasca cu omologul sau german, Peter Struck, si a declarat: -Rezultatul alegerilor din Germania a avut efectul de a invenina relatiile dintre doi vechi aliati-. -Raporturile noastre cu Germania a avut suisuri si coborasuri, dar aceasta este poate cea mai grava criza cu un aliat european de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial-, a subliniat si Helmut Sonnenfeldt, director al Consiliului Atlantic al statelor Unite si consilier al Casei Albe si al Departamentului de Stat. -Suntem constienti ca germanii nu vor sa participe la o interventie in Irak si cancelarul isi va schimba foarte greu aceasta pozitie. Statele Unite sunt insa hotarate sa actioneze singure, daca vor decide sa atace. Ni se vor alatura, treptat, si alti aliati europeni-, si-a exprimat convingerea acesta. -Casa Alba este iritata si bineinteles ca este datoria germanilor sa faca primii pasi. Numai ca, de data aceasta, s-ar putea ca normalizarea raporturilor sa dureze mai mult-, a declarat Helmut Sonnenfeldt pentru cotidianul italian -La Stampa-.

Nici macar demisia ministrului de justitie, Herta Daubler-Gmelin, nu a fost in masura sa linisteasca apele. Cancelarul a precizat ca ministrul si-a pus la dispozitie demisia, ceea ce demonstreaza -ca in politica germana mai exista persoane care stiu sa suporte consecintele actelor lor-. Nu a contat nici discursul rostit de ministrul de externe, Joschka Fischer, care a reamintit ca Statele Unite au fost, pentru Germania abia iesita din national-socialism, garantii modelului democratic si aliati apropiati. -Avem in vedere continuarea relatiilor privilegiate cu America si cu aliatii europeni-, a asigurat liderul Partidului Ecologist.

Tinute in surdina inainte de votul de duminica, resentimentele americane fata de politica lui Gerhard Schroder ies acum la suprafata cu putere, iar rana din raporturile Berlin-Washington este mai profunda decat oricine si-ar fi imaginat. Poate ca lucrurile ar fi stat altfel daca nu ar fi castigat social-democratii: in acel caz poate ar fi fost George Bush cel care ar fi facut primul pas spre reconciliere. Pe plan concret si substantial, daca pozitia Germaniei contrara unui eventual conflict cu Irak ar ramane neschimbata – asa cum a confirmat Schroder ieri -, atunci relatiile intre Berlin si Washington vor intra intr-adevar intr-o faza dificila si problematica. Mai ales ca acest -nu- german risca sa contagieze si alte tari europene. Ieri, spre exemplu, Franta a spus un -nu- sec oricarei actiuni unilaterale impotriva Irakului.


Presa europeana: instabilitate politica la Berlin

Presa europeana a insistat asupra rolului Verzilor in mentinerea social-democratilor la putere si si-a manifestat nelinistea fata de un guvern slabit de o majoritate restransa. Presa turca face exceptie, atribuind victoria Partidului Social-Democrat (SPD) al cancelarului Gerhard Schroder votului turcilor, potrivit titlului aparut pe prima pagina a ziarului liberal -Milliyet-. Publicatia informeaza ca cei 480.000 de turci germani au votat pentru cancelarul Schroder si Verzi.

Ziarele franceze si belgiene isi fac probleme in ceea ce priveste consecintele pe care restrangerea acestei majoritati le vor avea asupra viitorului Europei. Potrivit cotidianului francez -Les Echos-, problemele si slabiciunile Germaniei ar putea crea vartejuri periculoase pentru alte tari, precum Franta. La randul lor, publicatiile belgiene prevad presiuni atat pentru reformele germane, cat si pentru cele europene. Cotidianul flamand -De Standaard- afirma ca rezultatele alegerilor sunt o veste proasta pentru Europa, deoarece cancelarul Schroder a anuntat ca va acorda prioritate intereselor germane, ceea ce inseamna ca Berlinul isi va diminua rolul de motor al Uniunii Europene.

In Italia, -Corriere della Sera- (centru-dreapta) vede in rezultatele votului german -crepusculul unui model-, apreciind ca Germania nu va mai fi un exemplu pentru vecini, in timp ce -La Stampa- remarca faptul ca petru prima oara un rezultat electoral nu este determinat de aparitia unei figuri populiste. In Grecia, cotidianul proguvernamental -Ta Nea- apreciaza ca exista o problema generala pentru partidele social-democrate din Europa, al caror electorat se ingusteaza.

In Austria, ziarul conservator -Die Presse- deplange rezultatul alegerilor germane, cel mai rau dintre toate, deoarece nici una dintre tabere nu dispune de o majoritate puternica. Pentru ziarul conservator olandez -De Telegraaf-, noul guvern are o sarcina dificila, aceea de a adopta masuri drastice pentru revitalizarea tarii. Ziarul elvetian -Neue Zurcher Zeitung- aduce o nota pozitiva, afirmand ca aceste rezultate ar putea duce la o activitate guvernamentala mai durabila si disciplinata in Parlament.

In Marea Britanie, -The Gardian- (stanga) apreciaza ca Germania intra intr-o perioada de polarizare politica si o neobisnuita instabilitate, in timp ce -Times- (conservator) afirma ca performanta democrat-crestinilor le ofera o oarecare satisfactie, desi in urma cu 10 ani pareau ca au ajuns la capatul puterilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.