Home Actualitate Certificatele de cazier judiciar vor fi eliberate online

Certificatele de cazier judiciar vor fi eliberate online

DISTRIBUIŢI

Sistemul de cazier judiciar românesc va fi informatizat și interconectat cu sistemele similare la nivel european, astfel că sistemul informatic ROCRIS va permite realizarea schimbului de informații între Registrele de Cazier Judiciar române și cele din statele UE. Potrivit IGPR, prin implementarea acestui sistem, România, ca graniță estică a Uniunii Europene, va fi aliniată la standardele acesteia, facilitând un schimb mai rapid de informații, ceea ce va îmbunătăți investigarea criminalității la nivel european prin obținerea datelor necesare în timp real și prin schimbul de informații. De asemenea, vor putea fi eliberate în timp real (pe loc sau online) pentru solicitanți (persoane fizice sau juridice române sau străine) certificate, copii ori extrase de cazier judiciar. Potrivit șefului Poliției Române, Liviu Popa, proiectul reprezintă un pas către modernizarea Poliției Române. Pe de altă parte, proiectul are ca principal scop realizarea unei baze de date informatizate a persoanelor înscrise în evidențele cazierului judiciar național (ROCRIS), care să se interconecteze, să respecte și să asigure funcționarea ECRIS (Sistemul European de informații cu privire la cazierele judiciare), începând cu data de 7 aprilie 2012.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.