Home În Lume Yemen și Algeria așteaptă și ele o schimbare de regim

Yemen și Algeria așteaptă și ele o schimbare de regim

DISTRIBUIŢI

Manifestanții antiguvernamentali și-au reluat duminică protestele la Sanaa, capitala Yemenului, unde au avut loc ciocniri cu poliția care încerca să-i împiedice să se apropie de palatul prezidențial. „O revoluție yemenită după revoluția egipteană“, „Poporul yemenit vrea căderea regimului“ – au scandat cei circa 1000 de protestatari.
Sâmbătă, mii de yemeniți au demonstrat în centrul capitalei Sanaa, cerând plecarea președintelui Ali Abdallah Saleh, a doua zi după ce omologul egiptean al acestuia a renunțat la putere sub presiunea străzii.
Saleh, aflat la putere și el de peste trei decenii, a indicat că va renunța la funcție în 2013 și a promis să nu-i încredințeze frâiele fiului său, lansând totodată opoziției o invitație la negocieri.
Opoziția dorește asigurări că vor fi implementate reforme și cere condiții de viață mai bune pentru yemeniți, dintre care circa 40% trăiesc cu mai puțin de 2 dolari pe zi, iar o treime suferă de foamete. De asemenea, poliția din Alger a arestat sâmbătă în jur de 100 de protestatari, după ce au izbucnit ciocniri între forțele de securitate și manifestanți antiguvernamentali care cereau schimbarea regimului și demisia președintelui Abdelaziz Bouteflika.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.