Unul dintre inculpații în dosarul furtului de arme de la unitatea militară din Ciorogârla, Marian Scarlat, este cercetat într-un dosar de trafic de minore, în care două persoane au fost arestate în urma unor descinderi în județul Ilfov, săptămâna trecută. Ceilalți suspecți sunt Alin G. (26 de ani), T.A. (17 ani) și Ion B. (21 de ani). Cei patru ar fi obligat, în anul 2009, prin violență și amenințări, patru minore să întrețină raporturi sexuale cu diferiți bărbați. În locuința lui Ion B. a fost găsit un pistol cu gaz, de calibru 7,62 milimetri, cu încărcătorul aferent, care a fost confiscat de polițiști. Bărbații au fost prezentați Tribunalului București, care a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile față de Alin G., 30 de zile pentru Marian S. și 19 zile pentru T.A. Față de B. Ion s-a dispus cercetarea în stare de libertate, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii ilfoveni specializați în combaterea criminalității organizate continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















