Ieftin și prost. Cam așa-i demagogia pe care încearcă să ne-o vândă zi de zi politicienii noștri. Dacă s-ar face un clasament la acest capitol, cu siguranță ministrul transporturilor, Ludovic cel Mic, ar ocupa un loc fruntaș, cam singurul de altfel în activitatea sa. Ah, să nu uităm chitară și talentele sale de menestrel liberal.
După ce-a făcut-o lată la sfârșitul anului cu accidentul de circulație în care a fost implicat și pe care a omis să-l declare poliției așa cum cere legea, Ludovic cel Mic a găsit că este momentul să devină Mare precum zăpada care a acoperit principalele drumuri ale țării. Așa că s-a înființat la minister și, urmat bineînțeles de camerele de filmat, a început să verifice deszăpezirea autostrăzilor și a drumurilor naționale. Numai că în fața urgiei naturii, Ludovic cel Mic s-a declarat neputincios și a lăsat drumurile din sudul țării sub stăpânirea iernii. Dacă manevra politică a deszăpezirii drumurilor n-a ieșit cum și-ar fi dorit, Ludovic a lansat un nou balon de săpun menit, în opinia sa, să estompeze ecourile scandalului accidentului său de mașină. Orban a anunțat că va candida la Primăria Capitalei, la viitoarele alegeri locale. În afară de familie, probabil că doar Simona Sensual, pe care a declarat public că o admiră, îl va vota, întrucât, la nivel de performanță, Ludovic cel Mic nu se poate lăuda decât cu chitara.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















