
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sâmbătă, în unanimitate, o rezoluție care impune sancțiuni severe colonelului Muammar Gaddafi, familiei acestuia și apropiaților regimului.
Printre sancțiunile adoptate de cele 15 state membre figurează în special un embargo asupra vânzării de arme și materiale conexe către Libia și o interdicție de călătorie pe teritoriul țărilor membre, emisă pe numele a 16 persoane, între care Muammar Gaddafi, cei șapte fii și fiica acestuia, precum și persoane având legături strânse cu regimul.
Prin această rezoluție, membrii Consiliului de Securitate consideră că „atacurile sistematice“ împotriva populației civile din Libia, conduse în prezent, pot fi asimilate unor crime împotriva umanității.
Consiliul de Securitate a decis să transfere procurorului Curții Penale Internaționale (CPI) „situația în Libia din 15 februarie“ și le-a cerut autorităților libiene să coopereze cu tribunalul.
Membrii Consiliului de Securitate cer, de asemenea, încheierea imediată a violențelor și luarea unor măsuri pentru a se răspunde aspirațiilor legitime ale poporului libian. Aceștia au cerut autorităților libiene să acționeze cu cea mai mare reținere pentru a „garanta securitatea tuturor străinilor, pentru a asigura trecerea sigură a transporturilor umanitare și medicale și să ridice imediat toate restricțiile asupra tuturor formelor de presă“.
Statele membre au decis să impună și înghețarea conturilor colonelului Gaddafi, a patru dintre fiii săi și ale unui apropiat al regimului.
Marea Britanie și SUA cer plecarea imediată a liderului libian
În același timp, Marea Britanie a ridicat imunitatea diplomatică de care beneficia familia Gaddafi, iar ministrul britanic de Externe, William Hague, a cerut duminică plecarea liderului libian, apreciind că „este cea mai bună speranță pe care o putem avea pentru Libia“.
Totodată, președintele american Barack Obama a declarat sâmbătă că liderul libian trebuie să plece imediat, deoarece și-a pierdut legitimitatea de a rămâne la putere. „Președintele a declarat că atunci când singurul mijloc pentru un lider de a rămâne la putere este recurgerea la violență împotriva propriului popor, el și-a pierdut legitimitatea de a guverna și trebuie să facă ceea ce trebuie pentru țara sa și să plece acum“, potrivit unui document de la Casa Albă. Obama a impus vineri sancțiuni colonelului și apropiaților acestuia, în urma reprimării sângeroase a manifestanților ostili regimului său. Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, a declarat și ea duminică că reprimarea insurecției în Libia va avea consecințe grave pentru Gaddafi și apropiații săi, subliniind că încălcarea drepturilor omului trebuie să înceteze imediat.
Gaddafi se agață în continuare de putere, în ciuda presiunii străzii, sancțiunilor ONU și apelului de a demisiona din partea occidentalilor, în timp ce opoziția pregătea un guvern de tranziție în estul Libiei.
Opoziția armată controlează estul țării, dar situația este mai confuză în orașele aflate în apropierea sau care înconjoară capitala libiană, Tripoli.
Pe de altă parte, manifestanții împotriva lui Gaddafi păreau să controleze duminică orașul Zawiyah, situat în apropiere de Tripoli, unde au protestat cu miile contra regimului în cadrul unei vizite a presei organizate de autorități. Jurnaliștii au fost întâmpinați de mii de manifestanți în Piața Martirilor, în centrul orașului, scandând „jos regimul, vrem libertate“. De asemenea, opozanții lui Gaddafi au preluat controlul și asupra celui de-al treilea oraș ca mărime din țară, Misurata, forțele colonelului controlând acum doar jumătate din Tripoli.
Fostul ministru al Justiției, Mustafa Abdel Jalil, care a demisionat în semn de protest față de reprimarea revoltei, intenționează să creeze un guvern de tranziție, însărcinat, în principal, cu pregătirea alegerilor.
Guvernul avut în vedere va fi alcătuit din personalități militare și civile și va funcționa cel mult trei luni. „Ulterior, vor avea loc alegeri corecte, iar oamenii își vor putea alege liderul“, a declarat Mustafa Abdel Jalil.
El a exclus orice negociere cu Gaddafi cu scopul de a-i permite o eventuală plecare din țară, afirmând că liderul libian trebuie să fie judecat în Libia.
La Tripoli, circulau doar milițiile colonelului, cu vehicule cu tracțiune integrală. Locuitorii se aventurau, uneori, pe străzi, pentru a cumpăra pâine sau carburanți, bunuri care sunt raționalizate.
În timpul nopții, autoritățile au trimis mesaje pe telefonul mobil locuitorilor din Tripoli, pentru a-i invita să meargă la bancă să primească 500 de dinari (aproximativ 406 dolari), potrivit unui localnic, care susține că se încearcă cumpărarea oamenilor. În urma anunțului, în fața băncilor din Tripoli s-au format cozi lungi, locuitorii dorind să retragă banii promiși de autorități.
Aproximativ 100.000 de persoane, în special muncitori egipteni și tunisieni, au plecat din Libia refugiindu-se în țări vecine, unde Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) încearcă să le vină în ajutor. Potrivit UNHCR, este vorba, în principal, de imigranți străini, mai ales egipteni și tunisieni, iar evacuările masive de străini au continuat și duminică.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















